Sub vraja lui Oedip la ediția din 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu”

Share Button

Popasul meu muzicologic în balcanicul Mic Paris (3-5 septembrie a.c. – cu o prelegere închinată Timișoarei), prilejuit de cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, a coincis cu derularea unui proiect inițiat de Primăria Capitalei: „La pas pe Calea Victoriei” – două zile dedicate publicului pietonal –, cu parfumul inconfundabil al unei perioade revolute (romanticul interbelic), în ambianța costumelor de epocă, a pitoreștilor tarabe de odinioară, calești, automobile și spectacole teatrale în aer liber destinate copiilor (Teatrul „Țăndărică”, cu nemuritoarele Pupăza din tei, Povestea porcului și Capra cu trei iezi), dar și adulților (Teatrul „Masca”, cu Momente din Caragiale, atât de actuale în grotesca proză cotidiană, care pare a se întinde ca o sordidă peltea).

Debutul Festivalului, desemnat, de cele mai prestigioase voci ale muzicologiei contemporane, drept unul de vârf în peisajul festivalier european actual, a oferit melomanilor prezenți în Sala Mare a Palatului (cu același aspect dezolant în privința acusticii – ce a determinat, în 2015, demisia lui Ioan Holender din funcția de director artistic) integrala capodoperei enesciene, Oedipe, în varianta concertantă (sub direcția lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului, cu London Philharmonic Orchestra), într-un inedit melanj cu proiecția multimedia live a unei pelicule realizate de regizoarea Carmen Lidia Vidu (spectacolul va fi reluat, în 23 septembrie, cu aceeași distribuție, la Royal Festival Hall din capitala britanică), ce a avut darul să sublimeze dramatismul tulburătorului mesaj sonor. Să ne amintim cu mândrie (și fără prejudecată), noi, lugojenii, că tenorul Marius Vlad Budoiu, în rolul Laios, a fost unul din străluciții laureați ai primei ediții (1995) a prestigiosului Concurs Internațional de Canto „Traian Grozăvescu” (sucombat în 2006 în condiții neelucidate încă), supervizat de un corifeu al managementului teatrului liric european, bănățeanul Holender.

Dăruită publicului parizian, în primă audiție absolută, la 13 martie 1936 (cu un semnificativ ecou la Timișoara, dar și Lugoj – datorită condeiului lui Aurel E. Peteanu), opera Orfeului moldav a fost montată, de-a lungul timpului (după o difuzare, în mai 1955, la Radio France, la puțin timp de la moartea compozitorului), pe scenele lirice din Bruxelles (1956) și, în premieră, în România, în 1958, pe scena Operei Române din București. Prima reprezentație în Germania a avut loc la Saarbrücken, în 1971, urmată de punerea în scenă la Varșovia, în 1978, și la Festivalul din Lausanne, în 1981. A urmat o înregistrare de referință, în 1989, cu Lawrence Foster la pupitru, după o primă variantă (1964) sub bagheta lui Mihai Brediceanu. Ultimele prestigioase puneri în scenă ale Oedipe-ului enescian le datorăm Deutsche Oper Berlin (1996), Wiener Staatsoper (1997), Festivalului din Edinburgh (2002), Universității din Indiana (2005), Companiei „Fura dels Baus” din Buenos Aires (2012) și trupei londoneze de la Covent Garden, în 2016 (detaliile au fost prezentate de John Allison, redactor la periodicul londonez „Opera Magazine”, la Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu” din această toamnă).

Dincolo de contribuția lui Mihai Brediceanu la promovarea lui Oedipe, remarcăm aportul unui alt bănățean, Sabin V. Drăgoi, prin existența unei secvenţe motivice din melopeea unui colind (303 Colinde cu text și melodie, omagiu lui Tiberiu Brediceanu – Scrisul Românesc, Craiova, 1930), care s-ar regăsi, potrivit aserțiunii compozitoarei și muzicologei Myriam Marbe, în opera Oedipe. Aidoma precedentelor ediții, marii creatori români postenescieni au fost trecuți, cu rare excepții, la index. Melomanilor prezenți în Sala Mare a Palatului, la Ateneul Român, Sala Radio sau alte așezăminte puse la dispoziție de organizatori, nu li s-au oferit opusuri semnate de Mihail Jora (doar o miniatură pianistică), Paul Constantinescu (un unic opus, Toccata, în Piața Festivalului), Sigismund Toduță ș.a. Componistica bănățeană (cu excepțiile pe care le-am menționat în cronica precedentă) a fost cvasiinexistentă. Cine își mai amintește astăzi (chiar și în provincie) de Tiberiu Brediceanu (prezent, totuși, cu câteva doine și cântece, în Piața Festivalului – un podium rezervat cu generozitate elevilor – București, Cluj-Napoca, Ploiești, Sibiu, Timișoara, Arad, Galați, elevi din SUA – și studenților – Universitatea Națională de Muzică și Universitatea „Spiru Haret” din București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași), Zeno Vancea, Sabin Drăgoi, Vasile Ijac, Mircea Popa, Eugen Cuteanu, Ottokar Nováček? A fost absent de la marele praznic și glasul unui maestru al muzicii bănățene contemporane, Remus Georgescu.

Aventura mea festivalieră a coincis cu un episod neașteptat, petrecut în vechea noastră urbe, inexpugnabila fortăreață a lui Ioan Vidu: neacordarea titlului de Cetățean de Onoare unei artiste lirice lugojene, fostă interpretă la Wiener Staatsoper, prezentă în urmă cu câțiva ani, în Capitală, pe scena Festivalului „George Enescu”. Lugojenii își amintesc, cu siguranță, de o sincopă similară, petrecută în anul 2008, care viza un gigant al componisticii internaționale, venerabilul György Kurtág. O personalitate excepțională, charismatică, aproape imposibil de catalogat și caracterizat, un artist devotat limbii române și Lugojului, plaiul mioritic care l-a zămislit. După ezitări și naive stângăcii și rătăciri – care au nedumerit și inflamat într-o oarecare măsură, într-o primă fază, melomani autohtoni și străini –, explicabile în contextul politic al perioadei respective (cu atavice, nejustificate puseuri naționaliste, xenofobe), cele două tabere politice, aflate într-o aparentă incompatibilitate, și-au dat, într-un final fericit – chiar apoteotic – mâna, glăsuind, domol, la unison. Au rezultat două fastuoase ceremonii, una mai frumoasă și mai aplicată decât cealaltă: la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” și în Sala de Consiliu a Primăriei. A fost spiritul regăsit al Lugojului dintotdeauna: curat, măreț, profund european.

Constantin-T. STAN

5

Be the first to comment

Lasă un răspuns