Târgul de Fete de pe Muntele Găina

Share Button

“Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, cea mai iubită sărbătoare a moților, va avea loc anul acesta în perioada 21-23 iulie, în comuna Avram Iancu, dar și sus pe munte.

În mod tradițional, manifestarea se desfășoară pe un platou montan situat la altitudinea de 1.467 de metri și a fost menționată pentru prima dată în documente în anul 1816.

De-a lungul timpului, Târgul de Fete s-a transformat într-o adevărată sărbătoare câmpenească, prilej de petrecere și voie bună, cu spectacole de muzică și dansuri populare, obiceiuri vechi și gastronomie tradițională.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.

Potrivit etnografilor, la Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munții Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era și un prilej pentru întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinții.

Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminica se pornea pe munte înainte de crăpatul zorilor.

Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoții care participau la acest eveniment.

Ceremonia era însoțită de cântece și schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalități importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezența căruia s-a sfințit „Crucea Iancului”.

În prezent, Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care își dau concursul locuitorii din zona Munților Apuseni, din județele apropiate și chiar din ținuturi mai îndepărtate ale țării.

Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanților care durează până spre seară.

Din 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba și are ca slogan chemarea: ”Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”

Mai multe în ediția tipărită:
în Lugoj, la toate chioșcurile de difuzare a presei,
și în magazinele partenere din zona de est a județului.

AL PRESS

 

2259

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.