Traseu turistic inedit, la cetatea Jdioara

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Timișul are parte, de acum înainte, de un nou traseu turistic. Campania de promovare a cetății timișene Jdioara, inițiată în urmă cu mai bine de un an de Direcția Județeană pentru Cultură Timș bifează încă o etapă.

Este vorba despre marcarea și inaugurarea traseului istoric spre cetate. Aceasta a constat în realizarea șimontarea a șapte panouri care cuprind cele mai importante informații despre istoria cetății.

Acțiunea, încheiată la sfârșitul săptămânii trecute este o primă parte a programului educațional “Protejează trecutul. Protejează siturile arheologice. Jdioara ești tu!” -proiect realizat în colaborare cu Liceul Teoretic “David Voniga” din localitatea timișeană Giroc. Panourile au fost realizate de un grup de 15 elevi din clasele a VI-a, a X-a și a XII-a.

Elevii noștri, coordonați de profesorii Melentina Costa, Boris Babic și de mine au contribuit la strângerea și selectarea informațiilor de pe panouri și la scrierea lor. Tot ei au fost cei care au participat și la montarea acestora. De altfel, montareapanourilor și inaugurarea traseului istoric s-a constituit într-o întâlnire specială. O întâlnire în cadrul căreia elevii participanți au aflat mai multe informații despre zonă, au participat la concursuri de tras cu arcul, au învățat tehnici de supraviețuire și, cel mai important, au primit diplome și distincții de străjer sau castelan de Jdioara.” – spune Bogdan Muscalu, profesor la Liceul David Voniga din Giroc.

Proiectul educational pe care l-am desfășurat împreună cu liceul din Giroc are o finalizate concretă: traseul istoric spre cetate există! Acest proiect a fost și este o mare bucurie pentru noi. Asta cu atât mai mult cu cât am avut parte de ajutor nesperat din partea unor oameni ai locului. Domnul Sebastian Weiss, de exemplu, localnic din Jdioara, ne-a donat materialul lemnos necesar panourilor, pe care de altfel, tot el le-a și realizat.” – spune Victor Bunoiu, consilier al DJC Timiș

Următoarea etapă a proiectului “Protejează trecutul. Protejează siturile arheologice. Jdioara ești tu!” este realizarea panourilor necesare marcării unui nou traseu: traseul ECO. Acesta va cuprinde informații despre flora și fauna din zonă.  El va fi inaugurat în primăvara lui 2018.

 

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.