Trepte cu mesaje motivaționale, după modelul din Hong Kong, la Liceul Tehnologic  Valeriu Braniște

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Elevii Liceului Tehnologic Valeriu Braniște din Lugoj se simt mai motivați să vină la școală. Cel puțin acesta a fost scopul unei acțiuni care a avut loc prin programul “Școala Altfel”, prin care toate treptele instituției au fost inscripționate cu mesaje motivaționale dintre cele mai diverse.

“Fii inovativ”, “fii silitor”, ”fii îndrăzneț”, “fii punctual”, “fii motivat” sau “fii curajos” sunt doar câteva dintre îndemnurile pe care elevii pășesc în fiecare zi. Modelul după care profesorii s-au inspirat în implementarea acestei idei vine chiar din îndepăratatul Hong Kong. Mesajul este unul metaforic. Fiecare treaptă urcată înseamnă efort, dar și reușită. Tocmai de aceea intensitatea mesajelor este crescândă de la treaptă la treaptă.

În condițiile în care tinerii noștri au nevoie de tot felul de mesaje motivaționale, credem că urcând acele trepte, mesajele sunt din ce în ce mai puternice. Ei au nevoie dincolo de orice de aceste mesaje care să-i împingă spre succes și credem că școala noastră face efortul acesta, de a-i împinge spre succes”, a declarat Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic Valeriu Braniște.

Nici treptele profesorilor nu au fost ocolite de mesaje despre importanța educației și rolul ei în dezvoltarea tinerilor. “Educația este cea mai puternică unealtă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea” este doar unul dintre mesajele inscripționate pe drumul ce duce spre cancelarie.

Toți avem nevoie de mesaje motivaționale. Până la urmă profesorul trebuie să înțeleagă care este rolul lui cu adevărat și că dincolo de a merge la clasă și a preda o disciplină sau alta rolul său este unul puternic educativ. Noi trebuie să fim niște modele pentru elevii noștri. Și atunci când profesorul merge spre clasă mesajele acestea motivaționale cu atât mai mult îl vor stimula să fie model în sala de clasă și nu numai”, a adăugat directorul instituției de învățământ.

Impactul acestor mesaje asupra elevilor a fost cel scontat. Tinerii chiar și-au ales mesajul preferat și care îi reprezintă.

Mesajul care mă reprezintă este acela de a fi încrezător. Acest îndemn este foarte bun. Trebuie să fim încrezători în noi,în profesori și în oamenii care ne ascultă. Totul pentru o viață mai bună”, a afirmat unul dintre elevi.

Fii curajos” este mesajul meu preferat. Pentru mine a fi curajos însemană a-ți învinge temerile, a trece peste propriile tale frici. De exemplu faptul de a mă prezenta astăzi, aici, în fața dumneavoastră este un act de curaj pentru mine”, a continuat un alt elev.

Gabriel Lupșa a fost profesorul coordonator al acest proiect.

Ideea a aparținut domnului director și ele sunt de fapt niște îndemnuri pe care elevii noștri ar trebui să le respecte: Fii ambițios, fii sincer, fii curajos, fii creativ! Același lucru putem spune și despre punctualitate care de altfel este o problemă în ziua de astăzi, îndrăzneala, la fel, comunicarea și așa mai departe”, a precizat Gabriel Lupșa.

Pentru a inscripționa treptele școlii un grup de elevi nu a avut nevoie decât de două zile, iar rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor.

Alina DAMIAN

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.