Ultimatumul de 4 zile, Basarabia, iunie 1940 (9)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

(1)

Bucovina austriacă. În anul 1775, Imperiul Otoman (din care făcea parte şi Principatul Moldovei), a cedat Arhiducatului Austriac din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană provincia Bucovina. Din Banat au fost detaşaţi funcţionari de stat vorbitori de limbă germană care au administrat şi modernizat provincia. Basarabia. În anul 1812, în urma războiului ruso – turc, teritoriul dintre Prut şi Nistru din Principatul Moldovei care făcea parte din Imperiul Otoman a fost cedat Imperiului Rusiei, primind denumirea de gubernia Basarabia. Reveniri teritoriale.

În urma Războiului Crimeei, în anul 1856, Rusia a fost obligată să cedeze Principatului Moldovei trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Mica Unire. În anul 1859, în urma unirii pricipatelor, cele trei judeţe din sudul Basarabiei au revenit la România. Independenţa României. În anul 1878, după înfrângerea Imperiului Otoman în Balcani, Dobrogea întră în componenţa României, iar cele trei judeţe din sudul Basarabiei revin la Imperiul Rusiei. Basarabia la România. În anul 1918, profitând de izbucnirea revoluţiei în Rusia şi de ocuparea de către trupele austro-germane a 4 gubernii ruseşti şi Crimeea formând statul Ucraina cu capitala la Harkov, România a preluat Basarabia, însă Franţa, Marea Britanie şi S.U.A. nu au fost de acord, în speranţa că Imperiul Rusiei nu se va destrăma. Crime împotriva basarabenilor.

În ianuarie 1919, bande de naţionalişti ucraineni au trecut Nistrul pe gheaţă atacând grănicerii români. La 24 ianuarie, Hotinul a fost ocupat de ucraineni care s-au dedat la cruzimi împotriva funcţionarilor şi soldaţilor români (şeful siguranţei a fost ucis şi aruncat într-un puţ). De-a lungul Nistrului, de la Atachi la Hotin, cadavre de soldaţi români cu limbile tăiate atârnau spânzurate de crengi de copaci sau de stâlpi de telegraf. Tratatul de la Paris.

În anul 1920 s-a semnat la Paris un tratat prin care Franţa, Marea Britanie, Japonia şi Italia recunosc unirea Basarabiei cu România. Parlamentul britanic a recunoscut unirea în anul 1922, cel francez în anul 1924, iar cel italian în anul 1927. Parlamentul Japoniei, datorită interesului cu sovieticii în Extremul Orient, nu a recunoscut unirea, astfel că tratatul nu a mai fost valabil. În Basarabia au fost trimise autorităţi din România, care, datorită comportamentului, au nemulţumit populaţia: oameni de afaceri corupţi şi lacomi care exploatau muncitorii ca pe sclavi, poliţişti şi jandarmi care ştiau doar să bată, primari şi educatori mai slabi decât cei din provincie s.a. Propagandă legionară.

În anul 1930, legionari călare având pe piept cruci albe au trecut Prutul ţinând prelegeri ţăranilor care, cu capul descoperit, ascultau mesaje antidemocratice, antievreieşti, anticomuniste şi naţionaliste. Ameninţarea fascistă. Cu acceptul Marii Britanii şi al Franţei, în anul 1939 Hitler anexează fără luptă întreaga Cehoslovacie. Propunerea sovietică. Imediat, în luna aprilie 1939, Stalin a propus Marii Britanii şi Franţei încheierea unui tratat militar împotriva Germaniei, cu scopul de a stopa extinderea fascismului. La Moscova au sosit delegaţiile britanică şi franceză cu un avion mixt (pasageri şi marfă), dar care n-aveau autoritatea necesară pentru a încheia o înţelegere, deoarece Franţa şi-a pierdut spiritul combativ, iar Marea Britanie nu era dornică să se angajeze în luptă.

 

(2)

2 august 1939. Ministrul de externe german Ribbentrop soseşte la ambasada sovietică din Berlin: ”Germania îşi exprimă dorinţa de a stabili un nou tip de relaţii cu Uniunea Sovietică. În zona cuprinsă între Marea Baltică şi Marea Neagră nu există probleme care să nu poată fi rezolvate satisfăcător pentru ambele părţi”. Ambasador: ”Despre ce probleme este vorba?”.Ribbentrop: ”Suntem dispuşi să angajăm negocieri în problemele cele mai importante în cazul în care guvernul sovietic va da dovadă de receptivitate”. Telegramă falsificată.

În urma discuţiei cu ambasadorul sovietic la Berlin, Ribbentrop a trimis o telegramă la ambasada germană din Moscova cu privire la discuţia cu diplomatul sovietic din Berlin la care a adăugat un fals: ”Ambasadorul sovietic din Berlin ne-a dat de înţeles că Germania este dispusă să ajungă la o înţelegere cu Rusia în ceea ce priveşte viitorul Poloniei”. 3 august 1939. Ambasadorul german din Moscova a solicitat o întâlnire cu ministrul de externe Molotov. Ambasador: „Doresc să vă informez în legătură cu declaraţia ministrului de externe al Germaniei cu privire la zona cuprinsă între Marea Baltică şi Marea Neagră în care dorim să ajungem la o înţelegere în privinţa sferelor de interes”. Molotov: ”Nu ştiu cât de sincere sunt propunerile dumneavoastră, atâta timp cât aveţi manifestări ostile prin pactul anticomintern (Germania, Italia, Japonia), sprijinul dat Japoniei împotriva Uniunii Sovietice şi neincluderea noastră în pactul de la Munchen (Marea Britanie, Franţa, Germania) prin care aţi anexat întreaga Cehoslovacie fără consultarea Uniunii Sovietice. Cum se împacă toate acestea cu disponibilitatea declarată de Germania de a-şi normaliza relaţiile cu Uniunea Sovietică?”. Ambasador: ”Deocamdată nu vedem nici o schimbare de atitudine în poziţia germană”.

Apoi ambasadorul german a trimis la Berlin: ”Se pare că guvernul sovietic a decis să încheie o înţelegere cu Anglia şi Franţa. Propun să se facă noi eforturi în vederea cointeresării Kremlinului”. 11 august 1939. Discuţie la Moscova cu delegaţiile militare britanice şi franceze pentru încheierea unui pact împotriva expansiunii germane.Mareşal Voroşilov: ”Întreb pe cele două delegaţii dacă există o înţelegere cu Polonia pentru ca forţele sovietice să fie lăsate să traverseze ţara în eventualitatea unui război cu Germania?”. Generalul francez Doumain: ”Nu cunosc planurile Poloniei”. Voroşilov către generalul britanic Heywood: ”Ce forţe poate oferi Marea Britanie pentru a întări armata franceză?”. Heywood: ”În prima fază 16 divizii şi ulterior alte 16”. Voroşilov: ”Câte divizii aveţi în ţară acum?”. Heywood: ”5 divizii de infanterie şi una motorizată?”. Voroşilov: ”Aveţi o forţă ridicolă în comparaţie cu cele germane de 140 de divizii. Noi putem acţiona în prima fază cu 120 de divizii. Dar, ce planuri aveţi cu Belgia pentru traversarea teritoriului?”. Doumain: ”Noi putem traversa teritoriul acestei ţări numai la solicitarea Belgiei, dar nu ştiu dacă o asemenea cerere va fi formulată în viitor”. Germanii „la pândă”. Din luna mai până în august 1939, Germania a monitorizat tratativele de la Moscova între Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa, perioadă în care Hitler nu a mai îndrăznit să atace nici o ţară. El trăia cu speranţa că tratativele vor eşua, fiind pregătit pentru a încheia un tratat cu Uniunea Sovietică. Mai rămânea o singură întrebare care-l frământa, oare Stalin va fi de acord?

(3)

12 august 1939. Fără un răspuns clar şi fără echivoc din partea anglo-francezilor cu privire la agresiunile germane, guvernul sovietic a ajuns la concluzia că a continua negocierile înseamnă o acţiune sortită eşecului. Astfel, un reprezentant al ministerului de externe sovietic l-a informat pe un diplomat german din Moscova că Molotov este dispus să discute chestiunile ridicate de Germania, inclusiv problema poloneză.

Diplomatul german a menţionat printre altele şi posibilitatea încheierii unui tratat de neagresiune. Diplomatul rus i-a răspuns că partea sovietică este gata să se angajeze în negocieri pe etape, fără să se grăbească. Dar Hitler, care programase deja invadarea Poloniei pentru ziua de 1 septembrie, nu a fost încântat de perspectiva unor discuţii pe etape. 14 august 1939.

Ambasadorul german din Moscova l-a informat pe Molotov că, în opinia Berlinului, relaţiile germano-ruse au ajuns într-un punct de cotitură şi că nu există un conflict real de interese între Germania şi Rusia şi, de asemenea, că în trecut ambele părţi au profitat de pe urma prieteniei şi au suferit din cauza stărilor tensionate. Apoi ambasadorul german a fost instruit să declare: ”Politica brita-nică de dezbinare a creat o situaţie care cere imperios clarificarea relaţiilor germano-ruse. În caz contrar ambele guverne vor considera că este imposibil să se restabilească prietenia germano-rusă şi nici nu vor putea elucida în comun problemele teritoriale din Europa răsăriteană”.

Molotov: ”Deşi guvernul sovietic salută intenţia Germaniei de a îmbunătăţi relaţiile cu Uniunea Sovietică, noi nu intenţionăm să ne grăbim. O întâlnire cu ministrul de externe al Germaniei necesită pregătiri speciale pentru a asigura un schimb de păreri fructuos. Noi suntem dispuşi pentru încheierea unui pact de neagresiune între Germania şi Uniunea Sovietică.

Vă mai întreb dacă Berlinul are în gând să-şi folosească influienţa pe lângă Japonia pentru a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor acesteia cu Uniunea Sovietică şi dacă sunteţi pregătiţi pentru a discuta problema garanţiilor pentru statele baltice” (Marea Britanie şi Franţa au garantat graniţele Poloniei, dar a ţărilor baltice nu, creîndu-i astfel lui Hitler o posibilitate de a ataca Uniunea Sovietică de pe aceste teritorii). 16 august 1939.

Răspunsul lui Hitler: ”Germania este pregătită să încheie un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică şi să influenţeze îmbună-tăţirea relaţiilor sovieto-japoneze”. Apoi ambasa-dorul german la Moscova l-a informat pe Molo-tov că, „din cauza provocărilor polonezilor pe care Germania nu intenţionează să le tolereze la nesfârşit, ar fi de dorit să se clarifice fără întârziere relaţiile sovieto-germane în contextul problemelor curente.

Începând din ziua de 18 august, Ribbentrop este gata să vină oricând la Moscova, fiind autorizat de Fuhrer (conducător) să discute tot evantaiul de probleme şi să semneze orice fel de documente dacă va fi nevoie”. Sesizând graba lui Hitler, Stalin s-a hotărât să mai tergiverseze puţin lucrurile. Molotov l-a informat pe ambasadorul german că, înainte de sosirea ministrului de externe german la Moscova, e necesar să se întreprindă câteva măsuri practice importante: semnarea unui tratat comercial şi pentru credite şi elaborarea unui proiect de tratat de neagresiune, incluzând şi un protocol care urma să se exprime esenţa propunerilor anterioare ale Germaniei (acest protocol adiţional secret continuă să fie şi azi subiectul unor dezbateri aprinse).

(4)

17 august 1939. Ambasadorul german din Moscova l-a informat pe ministrul de externe Ribbentrop că ruşii continuă să amâne negocierele şi că în general nu trebuie să i se facă prea multă publicitate. Hitler a reacţionat violent, el credea că o să-l convingă uşor pe Stalin, însă acesta îl tot amâna, stricându-i planurile.

Hitler doreşte să ajungă la o înţelegere urgentă cu Stalin deoarece invazia Poloniei nu mai putea fi amânată. 19 august 1939. Ambasadorul german din Moscova a primit următoarele instrucţiuni: “Aranjaţi imediat o întâlnire cu Molotov şi informaţi-l că deşi Germania ar fi preferat şi ea să ducă tratative în împrejurări normale şi pe canalele diplomatice obişnuite, situaţia de moment face acest lucru imposibil. Spuneţi-i că relaţiile germano-poloneze se deteriorează rapid şi că o confruntare poate avea loc în orice clipă, ceea ce ar duce la un conflict deschis. Acest conflict nu trebuie să afecteze clarificarea relaţiilor sovieto-germane, mai ales că interesele Rusiei vor fi luate în considerare în această situaţie”.

După ce Molotov a primit informaţia i-a răspuns ambasadorului german că semnarea tratatului comercial rămâne principala prioritate şi apoi se poate discuta despre tratatul de neagresiune. Dar, brusc, evenimentele au luat o întorsătură neaşteptată, ambasadorul german care abia apucase să ajungă la reşedinţa sa, a fost rechemat la Kremlin. Stalin sesizase faptul că mesajul lui Hitler conţinea o posibilitate ispititoare de a încheia un tratat avantajos şi l-a însărcinat pe Molotov să-i înmâneze ambasadorului german următoarea declaraţie: ”Dacă semnarea tratatului comercial are loc în ziua de 20 august, ministrul german poate sosi la Moscova în 26 sau 27 august”.

Apoi Molotov i-a înmânat ambasadorului proiectul tratatului de neagresiune. 20 august 1939. Hitler, dându-şi seama că se va înţelege cu Stalin, a dat instrucţiuni delegaţiei germane la negocieri economice să manifeste flexibilitate, astfel a fost semnat tratatul comercial germano-sovietic. 21 august 1939. Dar Hitler nu poate aştepta până la 26 sau 27 august şi-i trimite o scrisoare personală lui Stalin: ”Excelenţei sale, domnului Iosif Stalin, Moscova. 1. Îmi exprim satisfacţia… 2. Pentru mine încheierea unui tratat… 3. Accept proiectul de tratat de neagresiune… 4. Sunt convins că putem… 5. Tensiunea dintre Germania şi Polonia… 6. Consider că dacă ambele state doresc să stabilească noi relaţii între ele, n-ar trebui să se irosească timpul. De aceea, propun pentru a doua oară să-l primiţi pe ministrul meu pentru afaceri externe marţi, 22 august, şi nu mai târziu de miercuri 23 august. Ministrul pentru afaceri externe are împuternicirea de a elabora şi de a semna atât un tratat de neagresiune, cât şi un protocol. Ţinând seama de situaţia internaţională, ministrul nu poate sta la Moscova mai mult de o zi, maxim două. Aş fi bucuros să primesc cât mai curând răspunsul dumneavoastră. Adolf Hitler.”

După ce a expediat telegrama la Moscova, Hitler s-a simţit deprimat. În întâmpinarea răspunsului, număra minutele incapabil să stea locului. El credea că va obţine răspunsul dorit. 21 august 1939, seara. Ambasadorul german trimite lui Hitler, răspuns lui Stalin. “Cancelarului Reichului, Germania, Domnule Adolf Hitler…

(5)

21 august 1939. După primirea scrisorii de la Hitler, Stalin cântărind cu atenţie situaţia a făcut unele precizări în faţa guvernului: ”Dacă respingem înţelegerea, cine ar putea garanta că Uniunea Sovietică nu va fi următoarea ţintă a agresiunii germane. Franţa şi, înainte de ea, Polonia, semnaseră şi ele tratate de neagresiune cu Germania. Acum Berlinul propune Moscovei un pact de neagresiune. Respingerea acestui tratat îi va da lui Hitler prilejul să anunţe lumii întregi că bolşevicii fuseseră aceia care rupseră fără milă creanga de măslin. Va pretinde că repudiind ideea neagresiunii, comuniştii confirmau că se pregătesc pentru un act de agresiune. Civilizaţia europeană se află în mare primejdie, ar putea spune Hitler. Toate naţiunile Europei trebuie să se unească pentru a respinge această primejdie, şi Germania este pregătită să-şi asume dificila misiune de a eradica placa bolşevismului. Semnarea  pactului de neagresiune ar putea duce la preîntâmpinarea războiului cel puţin pentru o vreme. Nu exclud ideea că, în cele din urmă, va trebui să-l înfruntăm pe Hitler. Însă doresc să amânăm cât mai mult cu putinţă acest moment. Pactul pare să ofere o asemenea şansă. Disponibilitatea Germaniei de a semna pactul demonstrează clar că guvernul ei este hotărât să atace nu spre est, ci spre vest. Acest conflict ar putea să dureze destul de mult timp, ceea ce ne-ar permite să stăm deoparte până când va fi momentul să ne implicăm”. În contextul respectiv, acest mod de gândire a lui Stalin a fost considerat foarte logic. În seara zilei, ambasadorul german din Moscova trimite lui Hitler răspunsul lui Stalin: ”Cancelarului Reichului, Germania, Domnule Adolf Hitler. Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră. Sper că tratatul de neagresiune sovieto-german va marca un moment de cotitură în ameliorarea relaţiilor politice dintre ţările noastre. Popoarele din ambele ţări doresc statornicirea unor relaţii paşnice între ele. Consimţământul guvernului german de a încheia un pact de neagresiune stă la temelia eliminării tensiunii politice şi contribuie la promovarea păcii şi a cooperării între ţările noastre. Guvernul sovietic m-a împuternicit să vă informez că este de acord cu sosirea domnului Ribbentrop la Moscova în ziua de 23 august. I. Stalin”. În aceeaşi noapte, la ora 23, radioul din Germania şi-a întrerupt emisiunea obişnuită, pentru a face următorul anunţ: ”Guvernul imperial  şi guvernul sovietic au căzut de acord să încheie un pact de neagresiune. Ministrul afacerilor externe al Reichului va sosi la Moscova în ziua de 23 august pentru a finaliza negocierile”.

23 august 1939. Ribbentrop a sosit în seara zilei cu avionul la Moscova. Pe aeroport a fost  prezentă şi fanfara Kremlinului care a intonat imnul Germaniei nu prea perfect. Membrii ambasadei germane din Moscova prezenţi zâmbeau pe sub mustăţi de faptul că toată noaptea membrii fanfarei au învăţat imnul german şi erau foarte obosiţi. Imediat, ministrul german s-a îndreptat spre Kremlin. Împuternicit de Hitler să semneze cât mai repede tratatul de neagresiune şi protocolul secret adiţional, ministrul german nu s-a târguit prea mult. Hitler n-a putut închide ochii nici o clipă. De la Moscova nu venea nici o informaţie, deoarece după semnare, la cocteilul care a urmat, germanii s-au simţit foarte bine şi au uitat să transmită la Berlin. Ca un animal în cuşcă, Hitler străbătea dintr-un capăt în altul balconul vilei sale. „Tăcerea lui Ribbentrop este intolerabilă. Dacă el nu reuşeşte, voi pleca eu la Moscova!” ţipa Hitler.

(6)

23 august 1939. La Berlin, un membru al ambasadei României l-a invitat la un local pe un apropiat al ministrului de externe german Ribbentrop, cu care se considera prieten şi, când a prins momentul, l-a întrebat dacă tratatul germano-sovietic va afecta în vreun fel şi România. Germanul, fără ezitare, i-a răspuns direct: ”O să vedeţi la timpul potrivit!”. Imediat după ce s-a despărţit de german, ambasada română din Berlin a trimis o telegramă cifrată regelui Carol II prin care îl informa că în tratat apare şi România, dar nu se ştie în ce context.

24 august 1939.  Spre dimineaţă după ce germanii şi-au mai revenit de la cocteil, au trimis telegrama lui Hitler informându-l că tratatul a fost semnat şi totul este bine. Apoi Ribbentrop, impresionat de ospitalitatea lui Stalin, a declarat: ”Stalin şi Molotov sunt foarte amabili. M-am simţit ca între vechi tovarăşi de partid”. Atunci Molotov s-a adresat lui Ribbentrop: ”Dar ce facem cu pactul anti-Comintern (anticomunist) care este incompatibil cu noile relaţii dintre Germania şi Uniunea Sovietică?”. Ribbentrop s-a adresat pe jumătate în glumă lui Stalin: ”Pactul anti-Comintern este îndreptat, în esenţă, nu împotriva Uniunii Sovietice, ci împotriva democraţiilor occidentale”. Stalin i-a răspuns: ”În realitate, pactul anti-Comintern i-a speriat cel mai mult pe micii proprietari de magazine din Anglia, precum şi primăria din Londra.” Ribbentrop s-a gândit să-i cânte în strună: ”Dumneavoastră, domnule Stalin, bineînţeles că v-aţi speriat mai puţin de pact decât primăria din Londra şi micii proprietari de magazine britanici”. Recepţia continuă. La despărţire, Stalin îi spune lui Ribbentrop: ”Uniunea Sovietică a vorbit serios despre noul pact. Vă dau cuvântul meu de onoare că Uniunea Sovietică nu-şi va înşela partenerii”. Stalin se aştepta ca şi Hitler să adopte aceeaşi atitudine, însă, la Berlin, în dimineaţa acelei zile, Hitler, bucuros că tratatul a fost semnat, l-a chemat imediat pe şeful Marelui Stat Major german, cu planul de atacare a Poloniei, pe care l-a semnat, atacul fiind stabilit peste 7 zile, la 31 august, dar, pe 30 august s-a mai amânat cu o zi, pentru 1 septembrie. Tratatul de neagresiune germano-sovietic era semnat pentru 10 ani. Însă în tratat a intrat un protocol adiţional stabilit de Hitler. Protocolul Adiţional Secret. Art.1.- În eventualitatea unor rearanjamente teritoriale … (este vorba de Finlanda, Letonia şi Estonia sub influenţă sovietică şi Lituania sub influenţă germană). Art.2. – În eventualitatea unor… a Poloniei… (linia de influenţă sovietică în Polonia va fi pe linia Narev-Vistula-San, – este vorba de vestul Bielorusiei şi vestul Ucrainei, ocupat de polonezi şi dat de Aliaţi Poloniei în anul 1919). Art.3. – Privitor la  Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.

1 septembrie 1939. Germania atacă Polonia cu două grupuri de armate, compuse din 63 de divizii (15.000 militari/divizie) fiind sprijinite de cca 2.000 de avioane. Conducerea Poloniei nu a luat măsuri de apărare, deoarece se bazau pe faptul că, în caz de atac, Franţa şi Marea Britanie vor intra în război contra Germaniei, atrăgând principalele forţe germane în vest, iar cele 20 – 25 de divizii germane  care ar fi putut acţiona împotriva Poloniei puteau fi oprite de cele 28 de divizii poloneze.

(7)

1 septembrie 1939. În această dată a izbucnit Al Doilea Război Mondial generat de imperialism, un sistem al jafului şi exploatării, a urii şi al tâlhăriei ridicate la rangul de lege. ”Pe ruinele lumii îşi va înălţa steagul său victorios acea rasă care se va dovedi cea mai puternică şi care va preface în scrum întreaga lume civilizată” – proclamau satanic căpeteniile hitleriste.

4 septembrie 1939. Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei. La 11 septembrie au avut loc mici ciocniri neînsemnate, de importanţă locală, după care a doua zi Consiliul Suprem al Aliaţilor a hotărât ca în viitor să se rezume la acţiuni militare minore, iar armata să nu fie aruncată asupra principalelor poziţii defensive ale germanilor. România  nu a intrat în război, deşi avea un tratat cu Polonia, pe motiv că nu a existat o convenţie militară care s-o oblige. Însă motivul real a fost teama de a nu avea soarta Poloniei. Prin România s-au refugiat  cca 60.000 de militari, 40.000 de civili,  tezaurul Bănci Poloniei, precum şi preşedintele şi guvernul polonez.

17 septembrie 1939. Conform tratatului cu Germania, Uniunea Sovietică intră în estul Poloniei recuperând vestul Bielorusiei şi vestul Ucrainei. Deşi prin tratat Hitler a dat mai mult teritoriu din Polonia, armata sovietică  a fost oprită la un moment dat de Stalin. Comandantul sovietic a întrebat Moscova de ce nu se merge până la linia Narev-Vistula-San, stabilită prin tratat, la care Stalin i-a răspuns: ”Unde aţi ajuns este vechea graniţă a Rusiei. Am eliberat bieloruşii şi ucrainenii. Mai departe este teritoriul Poloniei. Cu cât rămân mai mulţi polonezi  sub ocupaţie germană cu atât  îi vor crea probleme lui Hitler. Dacă se întâlnesc doi polonezi pe stradă se ceartă imediat, dacă este unul se ceartă singur”.

28 septembrie 1939. A doua întâlnire Ribbentrop-Molotov la Moscova, unde au semnat Tratatul de prietenie şi asupra frontierei, însoţit şi acesta de protocoale secrete prin care: ambele părţi se obligau să interzică orice fel de propagandă poloneză, în sfera de influenţă sovietică a intrat şi Lituania s.a. După care, din nou şampanie şi  toasturi.

6 octombrie 1939. După 36 de zile de lupte, Polonia a fost înfrântă.

9 aprilie 1940. Germania  invadează Danemarca, pe care a cucerit-o în 4 ore. Apoi, în aceeaşi zi, a fost atacată Norvegia, fiind cucerită  în două luni.

10 mai 1940. Germania atacă Olanda, Belgia şi Franţa, pe care le înfrânge în 42 de zile. La 22 iunie 1940, Franţa a semnat actul de capitulare, în acelaşi vagon de cale ferată în care germanii au semnat armistiţiul la 11 noiembrie 1918. Din acest moment, România a pierdut garanţiile Franţei pentru integritatea teritorială a statului. Războiul continuă între Germania şi Marea Britanie, aerian. Hitler se pregătea să invadeze Marea Britanie care, fiind nepregătită, cerea insistent sprijin material din SUA care, la rândul lor, erau total nepregătite pentru război.

(8)

Anexarea Basarabiei. La sfârşitul lunii iunie 1940, Uniunea Sovietică a dat ultimatum României ca în 4 zile autorităţile şi armata română să părăsească acest teritoriu dintre Nistru şi Prut, motivând tratatul de la Paris de nerecunoaştere internaţională a unirii acestui teritoriu cu România (Japonia nu a recunoscut  unirea şi astfel tratatul nu a fost valabil).

Solicitarea de sprijin german. Regele Carol al II-lea a solicitat urgent sprijin lui Hitler, dar acesta i-a  cerut  să cedeze imediat teritoriul.

Avertisment diplomatic. Rege-le Carol a fost avertizat de diplomaţii români care l-au informat că ruşii doresc un război cu România, pentru a avea motiv să  distrugă sursele de petrol pentru Germania, determinându-l pe rege să ordone unităţilor în retragere să evite orice incident cu trupele sovietice. Sovieticii au ocupat şi Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa.

Retragerea armatei în debandadă. În timpul retragerii a fost abandonat armament (185 tunuri) şi muniţii precum şi soldaţi de către şefii lor, iar mii de soldaţii şi 293 ofiţeri basarabeni au dezertat. În retragere au murit 5 ofiţeri români: doi uciși de sovietici, unul de jandarmii români în timp ce fugea şi doi s-au sinucis. Armamentul, muniţia şi  211 ofiţeri au revenit în ţară. Cele 8 divizii de infanterie din Basarabia au pierdut în retragere fără nici o luptă 28 de batalioane din totalul de 105, iar cele 2 divizii de cavalerie au pierdut 18 escadroane din cele 40.

3/4 iulie 1941. Armata română trece Prutul şi cu sprijinul armatei germane preia controlul asupra Basarabiei, Bucovinei de nord şi a ţinutului Herţa. SUA şi Marea Britanie l-au informat pe Antonescu că teritoriile preluate vor fi recunoscute de acestea doar dacă armata română nu va trece Nistrul.

20 august 1944. Prin Operaţiunea Iaşi-Chişinău, armata sovietică în 2 zile a încercuit 20 de divizii germane şi părţi din armata română, restul armatei germane şi române s-au retras în debandadă, sovieticii preluând cele trei provincii.

1946, Tratatul de la Paris. Cele trei provincii româneşti au fost recunoscute de către SUA, Marea Britanie şi Franţa ca făcând parte din Uniunea Sovietică. 1991. Basarabia  şi-a declarat independenţa în cadrul Uniunii Sovietice, sub denumirea de Republica Moldova, iar în 1992  a intrat în ONU. Bucovina, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei (Bugeacul) au rămas la Ucraina. Din acest an comandamentul Armatei a 14 rusă din Transnistria s-a redus la 2000 de militari, iar cele 4 divizii ale armatei s-au desfiinţat. În 1997, generalul filozof Mircea Chelaru, comandant al Corpului 10 Armată din Iaşi, a făcut o declaraţie la adresa armatei ruse din Transnistria:

„Armata 14 este un fel de pisică care se arată şoricelului în borcan, ca acesta să moară de infarct. Suntem în stare ca, în 10 ore, să facem faţă la două Armate 14”. Generalul rus Evnevici de la Tiraspol îi răspunde: „Acest general ştie prost istoria. Tot acest corp de armată şi iubitorii săi de motani nu înseamnă o problemă pentru armata rusă. Sfătuiţi-l pe acest general să înveţe istoria. Aşa o să aibă mai puţine probleme”. Generalul Chelaru a primit un avertisment de la preşedintele Constantinescu (în 1999, generalul Chelaru fiind promovat ca şef al Statului Major General, a declarat că Bulgaria vrea să anexeze Dobrogea, fiind trecut în rezervă de preşedintele Constantinescu).

(9)

Republica Moldova 2016. Suprafaţa: 33.846 kmp. Populaţia: 3.473.000 locuitori, din care 475.000 în Transnistria. Capitala: Chişinău. Şef al statului: preşedinte Igor Dodon, economist, 42 de ani; şef al guvernului, prim-ministru Pavel Filip, inginer, 51 de ani. Limba oficială: româna. Produsul intern brut (în raport cu dolarul): 6,74 miliarde dolari (4% faţă de România – şi mai mic decât al judeţului Timiş). Produs intern brut (la preţul de cumpărare): 17.693 miliarde dolari. Preţul de piaţă: 38 % faţă de SUA (o marfă de 100 de dolari în R. Moldova se cumpără cu  263 de dolari în SUA). Moneda: leul moldovenesc (4,5 lei moldoveneşti = 1 leu românesc). Salar mediu: 218 euro (569 euro România). Resurse energetice: 5 % (95% se importă din Rusia). Forţa de muncă: 1,2 milioane persoane (16% în industrie, 40,6% în agricultură, 43,3% în servicii). Şomaj: (5,1%). Pensionari: 670.000. Pensia medie: 1.087 lei moldoveneşti (241 lei româneşti = 53 euro). Armata: 3 brigăzi de infanterie-moto (157 transportoare blindate – necesar 279). Unirea cu România. Problema unirii este foarte complicată. România face parte din Uniunea Europeană şi din tratatul militar NATO. Nici una, nici cealaltă nu acceptă primirea sau unirea unui stat membru cu un alt stat cu probleme teritoriale.  Tratatul cu Ucraina, semnat „în poziţie de drepţi”. În 1997 preşedintele Emil Constantinescu a fost nevoit să semneze tratatul cu Ucraina fără nici o pretenţie, deşi la acest stat se găsesc teritorii româneşti: Bugeacul (sudul Basarabiei), Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor. Dacă România n-ar fi semnat tratatul cu Ucraina  nu mai era  primită în NATO şi în UE.

Asociația Militarilor în Rezervă și Retragere ”Lt. erou Petre Lațcu” Lugoj

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.