Un nou transport rotarian cu ajutoare, prin implicarea lui Paul Gräffendorf, din Mühlhausen

Share Button

Colaborarea dintre cluburile Rotary din Lugoj și Mühlhausen (Germania) continuă. Prin implicarea lui Paul Gräffendorf, un rotarian din Mühlhausen care s-a remarcat în ultimii 20 de ani prin numeroase acțiuni și proiecte umanitare dedicate municipiului Lugoj și altor localități bănățene, în acest weekend a ajuns la Lugoj un nou transport cu ajutoare.

De această dată, au fost aduse câteva sute de saltele pentru paturi, pilote și fețe de pernă, haine, obiecte de mobilier, fotolii rulante, jucării și dulciuri pentru copii, care vor fi împărțite mai multor instituții din Găvojdia, Nădrag și Lugoj, printre care Asociația Clementina, Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Asociația Alternatived. Colaborarea dintre cluburile Rotary din Lugoj și Mühlhausen a început în aul 2006, când președinția clubului lugojean a fost deținută de Marius Gaidoș.

23

Be the first to comment

Lasă un răspuns