Valabilitatea pașapoartelor simple electronice a fost extinsă la 10 ani

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care a fost extinsă valabilitatea pașapoartelor electronice la zece ani, a anunțat premierul Viorica Dăncilă.

„Pentru că dorim să eliminăm cozile de la pașapoarte, vom extinde termenele de valabilitate ale pașapoartelor”, a declarat premierul.

Astfel, pașapoartele simple electronice pentru persoane de peste 25 de ani vor fi valabile zece ani, față de cinci ani cât sunt valabile în prezent.

De asemenea, proiectul adoptat de Executiv prevede o valabilitate de trei ani a pașaportului simplu electronic pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 25 de ani valabilitatea va fi de cinci ani.

Premierul Dăncilă a mai anunțat faptul că se va schimba cadrul normativ pentru emiterea unui pașaport simplu temporar emis în situații de urgență, precum cazuri de sănătate, familiale sau profesionale, în sensul în care pentru un minor este eliminată obligația ca documentele doveditoare să fie avizate de o unitate administrativă română.

În ceea ce privește persoanele care nu vor să le fie eliberat un pașaport simplu electronic, acestea pot cere un pașaport simplu temporar, dar documentul va fi ”eliberat în intervalul în care se emite pașaportul simplu electronic”.

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.