VHP Pădureni, o echipă mare dintr-un sat foarte mic

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

La Pădureni, unul dintre cele mai mici sate din comuna Victor Vlad Delamarina, dar și din județul Timiș, există o mare echipă de fotbal. Aici a fost înființată acum patru ani o pepinieră de fotbal cu peste o sută de copii, adică aproape jumătate din numărul locuitorilor așezării.

Echipa de junori E, din generația 2007, antrenată de Marcel Barna (antrenor licența C), de la Asociația Sportivă VHP Pădureni, a devenit campioana seriei a II-a a Campionatului Județean de Fotbal Timiș, în care a au fost înscrise 16 echipe. Echipa lui Marcel Barna a reușit să termine sezonul neînvinsă, cu o singură remiză, în retur, pe terenul celor de la ASU Poli Timișoara (2-2). Altfel, s-ar putea spune că a înregistrat victorii pe linie.

Pe parcursul campionatului, în echipa de la VHP Pădureni au evoluat Ioan Andrieș, Richard Bacși, Sergiu Boabeș, Mario Briscan, Isac Ciornei, Alex Micula, Robi Miculescu, Andrei Mircea, Darius Novac, Mario Otescu, Andrei Pârvu, Fabian Roșu, Mario Săvulescu, Adrian Sopco, Alex Usciuc, Denis Lazăr și Paul Stoicănescu. Pentru performanța lor micii fotbaliști au primit, din partea Asociației Județene de Fotbal Timiș, cupa, medaliile și diplomele de campioni.

„Din localitate sunt șapte copii, restul au venit din toată zona. Avem jucători din celelalte sate ale comunei, dar și de la Lugoj, Făget, Jabăr, Coșteiu și chiar de la Hobița… În cei patru ani de la înființare, clubul VHP Pădureni are în palmares 24 de trofee. O fată care se află la noi în pregătire,  Ștefania Andrieș,  a obținut patru titluri de cel mai bun portar. De asemenea, patru tineri formați la noi joacă la echipe din Timișoara, iar unul este în Canada, la Toronto, la Academia lui Dudu Georgescu”, a declarat Mihai Barna, inițiatorul fenomenului și antrenorul lui celor șase generații de copii de la VHP Pădureni, începând cu cei din 2007 și terminând cu cei născuți în 2012.

Niciunul dintre copiii care au dorit să facă mișcare și să alerge după balonul rotund nu a fost refuzat de cel mai căutat antrenor din fotbalul juvenil timișean, cu excepția cazurilor medicale. Cu toate acestea, Mihai Barna face o selecție riguroasă a juniorilor, iar cei care nu intră în prima echipă sunt pregătiți într-o grupă cu un nivel valoric mai scăzut.

„Rețeta mea presupune două ingrediente: talent și muncă. La prima echipă îi prefer pe așa-numiții «copii răi», cei care sunt mai energici, mai agresivi, care luptă pentru balon. Sunt și copii care vin pentru că îi aduc părinții, iar cu aceștia întâmpin probleme în primele două-trei luni, după care prind drag de fotbal, pentru că eu mă joc cu ei. Dar toți jucătorii, indiferent dacă au sau nu talent nativ, trebuie să învețe. Atunci când un copil din cea de-a doua grupă valorică ajunge să dobândească prin muncă pricepere în teren intră în prima echipă. E un lucru care îi motivează”, a explicat Mihai Barna.

Pentru fiecare dintre grupele de copii sunt organizate câte două-trei antrenamente pe săptămână.

„Eu sunt zilnic cu copiii între trei și cinci ore în timpul săptămânii, iar în weekend avem meciuri și turnee”, spune antrenorul care a evoluat ca jucător până în Liga a IV-a.

În ciuda performanțelor obținute, VHP Pădureni se sprijină în totalitate pe părinții copiilor.

”Suntem o asociație non-profit. Nu ne ajută nimeni. Antrenamentele le ținem pe teren la Victor Vlad Delamarina, iar, în sezonul rece, închiriem teren la baza sportivă din Cotu-Mic, Lugoj”, spune Mihai Barna.

Potrivit primarului Ioan Cristian Cardaș, autoritățile locale intenționează înființarea unui club sportiv care să aparțină de primărie.

„Noi am făcut un teren de sport cu gazon sintetic la Herendești, care a fost dat în folosință toamna trecută, și mai avem în plan alte două, la Victor Vlad Delamarina și la Petroasa Mare. Pentru un teren cu balon nu avem destui bani, costurile fiind de aproximativ 500.000 de lei. În comună există o sală de sport, realizată prin programul Elenei Udrea, însă doar dimensiunea vestiarelor corespunde. Terenul este similar cu cel al unei clase de sport, suprafața de joc fiind de 15 pe 8 metri, pe care se poate juca cel mult tenis de masă”, a precizat Ioan Cristian Cardaș, primarul comunei Victor Vlad Delamarina.

Echipa antrenată de Marcel Barna a participat în perioada 1-3 iunie la un turneu de mare anvergură, prin care se dorește promovarea fotbalului pentru copii și juniori atât pe plan național cât și internațional: Țara Hațegului Junior’s Cup, unde echipa din Pădureni, jucând alături de 82 de echipe de la 42 de cluburi sportive, printre care Jiul, Dinamo, Poli Timișoara, UTA, Academia „Flavius Stoican” etc., a făcut o impresie bună, clasându-se pe locul III în Grupa B 2007.

Antrenorul Marcel Barna are planuri mari, dorindu-și ca echipa să promoveze într-un campionat regional:

„Echipa de junori E, din generația 2007, de la Asociația Sportivă VHP Pădureni, care a câștigat seria a II-a a Campionatului Județean de Fotbal Timiș, este o generație care se pregătește de trei ani. În primul an de participare la Campionatul Județean Timiș, am reușit să ne impunem fără probleme. Dacă vom reuși să câștigăm și campionatul următor, vom promova într-un campionat regional. Anul acesta doar câștigătoarea din prima serie a promovat într-un eșalon superior. Aș dori să-i felicit și pe această cale pe sportivi pentru munca depusă, vreau să le mulțumesc părinților pentru sprijin și tuturor celor care au fost alături de noi”, a declarat antrenorul Marcel Barna.

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.