Volei A 1: Vine Dinamo, veniţi şi voi!

Share Button

Primul meci oficial al voleibalistelor lugojene pe teren propriu se poate vedea sâmbătă, în week-end, iar formaţia antrenată de Ugljesa Segrt are, din plin, nevoie de căldura şi susţinerea suporterilor. Aceiaşi care, în ultimul deceniu, au luat loc în tribunele Sălii Sporturilor, demonstrând că apreciază construcţiile ce s-au derulat, an de an, lângă fileul primei ligi. Acolo unde adversarii sunt, şi ei, sportivi ce îşi doresc victoria şi acţionează în consecinţă. Într-un volei – sport – spectacol ce propune o ligă feminină foarte puternică în România, a patra din Europa ca nivel valoric după cele din Turcia, Italia, şi Rusia. Concurând cu succes pentru această poziţie cu Polonia şi Azerbaidjan, în uşoară scădere în ultimii doi ani.  În aceste condiţii, după câţiva ani productivi ca rezultate, Lugojul încearcă a se situa la nivelul cluburilor cu tradiţie şi ambiţii deosebite, imaginea remarcabilă clădită în peste treizeci de ani de volei fiind obligatoriu de păstrat în perspectiva generaţiilor şi echipelor din anii ce urmează. Evident, cu multă muncă, tact, implicare şi … răbdare. Echipe fără puncte după două etape (bucureştencele nu au jucat în runda întâi), C.S.M. Lugoj şi Dinamo Bucureşti vor evolua într-un joc cu mare miză, ce poate reprezenta adevăratul start pentru Diana Balintoni & co. Superioare ca talie şi experienţă, dinamovistele pot fi învinse doar prin inteligenţă de joc şi angajament total. Lucruri pe care noua echipă a Lugojului le-a demonstrat în pregătiri şi de care este în stare, chiar dacă startul de campionat nu este cel pe care ni-l doream. Fiţi alături de gruparea C.S.M. Lugoj sâmbătă, 10 noiembrie, de la 18.30, într-un duel tensionat ce a furnizat mereu spectacole apreciate. Hai CSM!

Rezultatele etapei a II -a:
Universitatea Cluj – C.S.M. Lugoj = 3 : 0 (25:23, 25:22, 25:23)

Universitatea Cluj:  S. Buz – Răileanu (11p), R. Bucur /cpt. (11p), I. Vodă (3 p), A.Stanciu (17 p), G. Dancu (5 p), S. Mocan (1 p), A. Tamaş (2 p), I. Porca (1 p), A. Pîrv, A. Bara, A. Ariton, A.Podină – libero. Antrenori: Luminiţa Trombiţaş, Mihaela Sasu. C.S.M. Lugoj:  I. Dinic (5 p), N.Jakic (7 p), A.Cauc (4 p), N. Kocic (14 p), D. Balintoni (2 p), B.Albăstroiu, D.Roman (5 p), E. Babic (1 p), G.Popa (1 p) A. Badiu, K. Vukomanovic – libero. Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic. Au condus jocul: D. Hadade, I. Buciu ( Zalău). Obs. F.R.V. : G.Vişan (Bucureşti).  Statistică: Cluj – total 75 puncte / 51 p. directe (7 servicii, 39 atacuri, 5 blocaje cu punct); atacuri: 98 (40 % eficienţă); Lugoj  – total 68 puncte / 41 puncte directe (5 servicii, 30 atacuri, 4 blocaje cu punct); atacuri: 86 (35 % eficienţă).

Joc permanent pe muchie de cuţit, în care niciuna dintre echipe nu s-a desprins decisiv până spre punctul 20. Din păcate, deşi se pot spune multe despre ghinion, arbitraj sau condiţiile relativ improprii de deplasare în Ardeal, realitatea este că nivelul jocului prestat în Sala Horia Demian a fost unul neconvingător la posibilităţile lotului. În orice caz, sub cel demonstrat cu o etapă înainte, la Bacău, nivel care, repetat la Cluj, ne-ar fi adus cu siguranţă victoria. Cum lesne se poate vedea din datele tehnice ale jocului, echipa a fost depăşită clar în jocul pe extreme, în special la nivelul secunzilor, acolo unde  clujeanca Adina Stanciu a prins o zi excepţională, realizând 17 puncte, 14 în atac şi 3 din serviciu ! Nici în zona de centru – acolo unde cuplul lugojean e mai bine cotat – nu am putut recupera din puncte, realizările fiind sub posibilităţi, în special la blocaj. Adăugând procentajul uşor superior al universitarelor la preluare şi în defensivă, devine explicabil rezultatul meciului, soldat cu trei puncte importante pierdute pe Someş, ce trebuiesc recuperate în dificilele încercări ce vin.

C.S.U. Belor Galați – C.S.M. Târgoviște = 0:3 (15:25, 19:25, 23:25)

Succes previzibil al târgoviştencelor, un team care poate bate pe oricine în acest sezon. Gazdele, cu jocuri la Blaj şi, acasă, cu trupa antrenată de Valerijan Luka, nu reuşesc să dea măsura nivelului pe care îl are lotul, unul pigmentat cu certitudini autohtone dar şi nume interesante, cu experienţă. Galaţi: Andrievskaia (12p), Wilson (7p), Selimovic (7p), Suslova, Barakova (1p), Postea (4p), Berdilă (11p), Dudnic. Popjordanska – libero. Târgovişte: Klisura (10p), Marciu (8p), Sredic (8p), Lakovic(3p),Djuric (7p), Trică (8 p), Buterez (3 p), Calotă (1p), Bălae (2p), Ciocian (1 p), Jeremic – libero.

Agroland Timișoara – CSM Volei Alba Blaj = 0:3 (26:28, 20:25, 20:25)

În ciuda scorului, evoluţie foarte bună a timişorencelor, înregimentarea campioanei mondiale Pusic şi creşterea de formă a franţuzoaicei Orle schimbând mult în bine imaginea şi eficienţa echipei. Blajul, deşi condus pe tabelă în majoritatea tipului, a controlat finalmente situaţia, rulând întreg lotul, unul în care diferenţele dintre titulare şi rezerve sunt aproape insesizabile. Agroland: Jovanovic (10p), Orle (6p), Vasilică (3p), Lupescu (8p), Iancu (8p), Kosekova (2 p), Orlandea (6p), Miclăuş (2 p), Cărbuneanu, Pusic – libero. Blaj: Lazarevic (19p), Aleksic (10 p), Ninkovic (5p), Baciu (4p), Zhidkova (5p), Karakasheva (4p), Rus (4p), Kitipova  (4p), Cirovic, Hutinski, Cebic, Vujovic – libero.

Dinamo Bucureşti – Știința Bacău = 0:3 (20:25, 25:27, 13:25)

După ce a eliminat la Bucureşti (3:2) Agroland în sferturile Cupei României, echipa antrenată din acest sezon de Marian Constantin şi-a dorit un start în trombă contra bronzului ediţiei trecute, după ce în intersezon au fost transferate sportive cu cotă foarte bună, cum sunt croata Maja Burazer, cehoaica Barbora Purchartova şi columbianca Nicolle Correa.  N-a fost aşa, Bacăul confirmând startul bun luat pe teren propriu cu C.S.M. Lugoj şi anihilând, prin aceeaşi metodă, a masivităţii lotului, plusul de talie al bucureştencelor.  Dinamo: Miclea (1p), Cioroianu (6p), Purchartova (9p), Burazer (14p), Matei (5p), Correa (3 p), Radu (5p), Artin (1p), Stan, Motroc, Kosinski, Tucmeanu – libero. Bacău: Rogojinaru (12p), Cazacu (20p), Otasevic (9p), Koleva (7p), Kapelovies (6p), Faleş (3p), Filipaş, Guncheva, Şipoş (1p), Lupu, Ciucu, Monova – libero.

Etapa viitoare  (sâmbătă,10 noiembrie):
C.S.M. Lugoj  – Dinamo Bucureşti (orele 18.30)
Știința Bacău – C.S.M. Bucureşti
C.S.M. Târgoviște – Agroland Timişoara
C.S.M. Volei Alba Blaj  – Universitatea NTT Data Cluj

Volei divizia A 2 (f)Seria Vest

Succes important de clasament al tinerelor conduse de profesorul Dorin Horvath în deplasarea de la Sibiu, pentru o poziţie patru consolidată la această oră, ce poate fi îmbunătăţită după meciul cu C.S.M. Timişoara de la finele săptămânii.

Rezultatele etapei a V-a:
C.S.M. Târgu Mureș – Cetate Deva = 3 : 0 (25:9, 25:13, 25:11)
Argeș Piteşti – Sighetu Marmației = 3 : 0 (25:14, 25:14, 25:18)
S.C.M.U. Craiova – C.S.U. Oradea = 0 : 3 (12:25, 20:25, 12:25)
CSM Timișoara – “Poli” Timișoara = 2 : 3(16:25, 16:25, 25:19, 25:21, 13:15)
CSM Sibiu – C.S.M. Lugoj = 0 : 3 = (29:31, 19:25, 16:25)

CSM Lugoj (II): Rossana Nistor (cpt.), Noemi Csillag, Alexandra Panţiru, Vanessa Fiat, Andreea Ioniţă, Cătălina Turcu, Arina Ivaşcu, Patricia Bărbulescu, Luiza Roşie, Roberta Bîrliba. Antrenori: prof. Dorin Horvath, prof. Carmen Todros. Din lot mai fac parte Georgiana Popa, Andra Badiu, Loredana Calinciuc.

Clasament:

    1. Volei Argeș Pitești 15 p
    2. CSM Tirgu Mureș 14 p
    3. ACS Volei CSM Sibiu 10 p
    4. CSM Lugoj 9 p
    5. CSU Oradea 9 p
    6. SCMU Craiova 9 p
    7. CSU Poli Timișoara 5 p
    8. CSM S. Marmației 3 p
    9. CSM Timișoara 1 p
    10. CNS Cetate Deva 0 p

Etapa viitoare,  sâmbătă, 10 noiembrie, orele 14:  C.S.M. Lugoj – C.S.M.  Timişoara.  Celelalte jocuri:  Deva – Sighet, Oradea – Piteşti, Poli Timişoara – Craiova, Tg.Mureş – Sibiu.

      Dan BRUDIU

2013: una din marile victorii cu Dinamo

 

469

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.