Volei A1: CSM Lugoj, program dens de pregătire

Share Button

Startul lui august a constituit intrarea în regim de pregătire normală a echipei constituite de C.S.M. Lugoj – volei pentru noul sezon, al optulea consecutiv în elită. Lipsit de multe nume importante din garnitura care a obţinut intrarea în Play-Off în ediţia trecută de campionat – cea mai prodigioasă ca rezultate din istoria voleiului lugojean – staff-ul tehnic, conducerea secţiei şi a clubului au completat golurile lăsate de voleibalistele ce activează în prezent sub alte culori în mare parte cu nume noi.

Astfel că actuala distribuţie cuprinde un lot mult schimbat, cu cincisprezece sportive ce lucrează sub îndrumarea trio-ului compus din Valerijan Luka – antrenor principal, Ugljesa Segrt – antrenor secund şi Vasile Canea – preparator fizic, cărora li s-a alăturat din acest sezon şi kinetoterapeutul Andreea Groza.
După cantonamentul din Serbia, de la Banja Koviljaca, voleibalistele lugojene au efectuat câteva antrenamente comune şi jocuri amicale, în România şi Serbia, cu laureata acestui an în ţara vecină şi finalistă de cupă, Vizura Belgrad, trupă care ia startul în actuala ediţie a Champions League. După care, între 22 şi 24 septembrie a participat la turneul international de la Cluj – Napoca, organizat de Universitatea NTT Data, la care au mai evoluat C.S.U. Medicina Tg. Mureş şi formaţia maghiară de primă ligă RK Jazsbereny. Joc în creştere, după cum apreciază tehnicianul lugojean (chiar dacă rezultatele contează mai puţin în această fază, menţionăm că sportivele lugojene şi-au adjudecat trofeul pus în joc pe Someş), încercări de stabilire a formulei optime, rularea unui lot ce va trebui să facă faţă unui campionat dens şi dificil. Contra unor team-uri extrem de bine mobilate din toate punctele de vedere!

Între 5 şi 7 octombrie, CSM Lugoj ia parte la Cupa Ardealul, competiţie pe care o organizează CSU Medi-cina Tg. Mureş, împreună cu CSM Târgovişte şi Universitatea Cluj.
Cel mai important eveniment al perioadei precompeti-ţionale are loc între 29 septembrie – 1 octombrie, la Sala Sporturilor Ioan Kunst-Ghermănescu din Lugoj. Tradiţionalul turneu internaţional “Cupa CSM Lugoj”, ajuns la ediţia cu numărul opt, vă aşteaptă cu surprize la spectacolul de prezentare oficială a noii echipe, ce se desfăşoară între primul şi cel de-al doilea meci al zilei inaugurale, vineri, 29 septembrie, începând cu orele 19,30. Intrarea este liberă, iar suporterii voleiului sunt aşteptaţi, ca de obicei, pentru reprezentaţii de calitate.

Programul competiţiei:
Vineri, 29 septembrie,
17,30: Nyiregyhaza (Ungaria)-CSU Medicina Tg.Mureş
19,30: prezentarea oficială a lotului CSM Lugoj
20,00: CSM Lugoj-Tempo Sr. Mitrovica (Serbia)
Sâmbătă, 30 septembrie
16,00: Tempo Sr.Mitrovica – CSU Medicina Tg.Mureş
18,00: CSM Lugoj – Fatum Nyiregyhaza
Duminică, 1 octombrie
10,00: Tempo Sr.Mitrovica – Fatum Nyiregyhaza
12,00: CSM Lugoj – CSU Medicina Tg.Mureş
14,00: festivitate de premiere

Dan H. BRUDIU

3

Be the first to comment

Lasă un răspuns