Volei A1, Cupa României. Victorie pentru istorie: Lugojul în Final Four!

Share Button

C.S.M. Lugoj – C.S. Ştiinţa Bacău = 3 : 0 (25:18, 25:23, 29:27)

C.S.M. Lugoj: Andreea Petra (8p), Diana Balintoni (3p), Nina Kocic (22p), Elena Babic (16p), Ivana Dinic (10p), Nina Jakic (10p), Daiana Roman, Alexandra Cauc, Georgiana Popa, Andra Badiu, Katarina Vukomanovic, Patricia Bărbulescu – libero.

Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic, Vasile Canea. Scout: Marko Stojanovic.

  C.S. Ştiinţa Bacău:  Denisa Rogojinaru (13p), Ana Otasevic (12p), Georgiana Faleş (9p), Slavina Koleva (9p), Cristina Cazacu (5p), Alice Kapelovies (1p), Kristina Guncheva, Adina Roşca, Melinda Şipoş, Alexandra Ciucu, Ivelina Monova – libero.

Antrenori: Florin Grapă, Petre Cazacu.

Au condus jocul: P.Szabo (Oradea), A.Savu (Cluj). Obs. FRV: V.Duşa (Zalău).

Imens succes ! S-a râs, s-a plâns, am trăit ca niciodată alături de suporterii din sală un meci senzațional, în care voleiul din Lugoj a fost clar peste tot ce a arătat în acest campionat. Dealtfel, întreaga săptămână premergătoare jocului a fost dedicată pregătirii acestui meci cu Bacăul, care ne dădea  șansa uriașă de a ne califica în careul de ași al Cupei României, alături de Blaj, București și Târgoviște. După obținerea, în februarie 2019, a celei mai mari performanțe din istoria clubului moldav (calificarea într-o semifinală de cupă europeană, a doua ca valoare după Champions League – CEV Cup),  oaspetele veneau în Banat în postura de mari favorite, experiența unor nume ca Rogojinaru, Cazacu, Faleș, Kapelovies (componente ale echipei naționale), Koleva, Guncheva, Monova, Otasevic (internaționale bulgare si muntenegrene) și iscusința cuplului Grapă – Cazacu pe banca tehnică ofereau tot atâtea teoretice atu-uri pentru calificarea Științei în turneul final al Cupei României.

O singură necunoscută avea ecuația calificării: reacția sportivelor pregătite de cuplul Segrt-Grbic în meciul pe care întreaga suflare a voleiului din Lugoj îl aștepta ca o încununare a celui mai bun sezon, deja, din istoria sa.

Suporterii aflaţi în tribune au încurajat și susținut  o atmosferă electrizantă în jurul dreptunghiului de joc, părtași fiind la una din cele mai mari victorii ale voleiului din Lugoj: un 3 : 0 in meci eliminatoriu contra unui team de care CSM a trecut o singură dată în peste 30 de ani, cu 3 : 2 acum cinci ani, in campionat ! De această dată însă,  Diana Balintoni și colegele sale au dat recital in fața uneia din revelațiile Europei in 2019, obținând un succes pe care tehnicienii lotului l-au pregătit impecabil, cu prețul sacrificării partidei din campionat cu un Târgoviște impecabil, in mare formă, învingător al Blajului (3:2) în aceeași zi cu marea surpriză de la Lugoj. Cuvântul de ordine in tabăra noastră a fost calificare în Final Four Cupa României 2019, iar obiectivul – la care puțini ne dădeau șanse reale – a fost atins în urma unei evoluții excepționale. Cei care au populat tribunele pot confirma acest lucru, bucuria eliminării Bacăului fiind cu atât mai mare cu cât calitatea jocului a fost una înaltă, în urma căruia team-ul Lugojului merită aprecierile celor care înțeleg și susțin adevărata performanță. Lor li s-a dedicat o splendidă victorie, oferită după un joc imposibil de povestit, dar trăit la cote maxime.  Balintoni, Babic, Dinic, Petra, Jakic, Kocic şi Vukomanovic au fost impecabile contra băcăoancelor, crezând și luptând în grup ca niciodată in ciuda vântului care bate uneori, din păcate şi nemeritat, împotrivă.

O realizare mare, aș zice la fel de mare ca locul cinci din campionatul național pe care echipa îl poate păstra cu o evoluție la fel de consistentă. Un meci încheiat cu o victorie imensă în condițiile actuale. O descătușare a grupului CSM Lugoj – volei în urma unui sezon delicat, complicat. E clar de-acum, ca rezultate va fi cel mai reușit an al voleiului lugojean din 1985, de când s-au făcut aici primii pași. În primele cinci formații ale României in campionat, între primele patru în Cupa României în 2019, evoluție a unui grup remarcabil a cărui muncă îşi arată roadele.

Date tehnice: Puncte directe – 69 Lugoj / 49 Bacău, din care: puncte directe din serviciu: 10 / 3, puncte directe din blocaj: 12 / 7,  puncte directe din atac: 47 / 39. Cifre grăitoare, sugestive pentru modul în care s-a câştigat meciul, mai puţin pentru dramatismul şi frumuseţea acestuia. În care, dacă ar fi să remarcăm în mod special ceva în tabăra – gazdă, e modul fără cusur în care staff-ul tehnic a pregătit şi controlat derularea evenimentelor. Anihilarea forţei nr.1 în angrenajul băcăoan în acest sezon (Cazacu), strategia forţării la maximum a serviciului, blocaj inteligent, agresiv în faţa unui adversar net superior ca talie şi experienţă, apărare la sacrificiu, suport fizic impresionant, coordonare şi distribuţie a paselor excelente, răbdare, mult curaj şi încredere au constituit laolaltă cheia unei reuşite pe care nu avem cum s-o uităm.

C.S.M. Lugoj se alătură astfel trio-ului  CSM VA Blaj – CSM Bucureşti – CSM Târgovişte la Turneul Final al Cupei României la volei feminin, ce va avea loc în 14-15 mai la Sala Sporturilor din Alexandria. A treia oară în nouă ani, cu Ugljesa Segrt la timonă, după Chiajna 2011 (Volei Tomis Constanţa, cu Darko Zakoc câştigător şi Paul Bogdan antrenor la Lugoj) şi Cheile Grădiştei 2015 (Bacău, cu Florin Grapă şi Valerijan Luka pe banca noastră). Felicitări tuturor !

Joi, 14 martie, de la orele 18,30, cele două echipe se reîntâlnesc pentru meciul restant din etapa I a returului din campionat, într-un meci care se anunţă la fel de strâns şi spectaculos. Vă aşteptăm la sală!

Dan H. BRUDIU

 Volei divizia A 2 (f) Seria Vest

Aşa cum era de aşteptat, grupul de formaţii care a ocupat în majoritatea timpului poziţiile 1 – 4 a trecut în bloc de prima fază a Play-Off, la care au luat parte opt echipe, calificându-se în turneul final din aprilie al Seriei Vest.

Play- Off – faza I  – etapele I, II

C.S.M. Sighetu Marmației – C.S.M. Târgu Mureș = 1 : 3, 0 : 3

Politehnica Timișoara – C.S. Argeş Volei Piteşti  = 0 : 3, 0 : 3

S.C.M.U. Craiova – C.S.U. Oradea = 0 : 3, 0 : 3

C.S.M. Lugoj (II)  – C.S.M. Sibiu = 3 : 0, 3 : 1

În faza a doua din Play-Off cele patru echipe calificate din faza I vor juca în turneul final al Seriei Vest, programat între 5 şi 7 aprilie. Formaţiile care se vor clasa pe primele două locuri vor avea drept de promovare directă în Divizia A1, alături de locurile 1-2 din Play-Off  Seria A 2 est.               

Dan H. BRUDIU

 

557

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.