Volei A1: Foc în top! Dinamo, piedici puse Lugojului

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto: Gabriel Brezeanu

Deşi, cu trei săptămâni în urmă, se părea că nimic nu poate sta în calea celui de-al patrulea titlu pentru voleiul din Blaj, prin eşecurile nescontate pe care trupa lui Darko Zakoc le-a înregistrat la Târgovişte (2:3) şi, pe teren propriu, cu C.S.M. Bucureşti (1:3), clasamentul s-a strâns şi atmosfera dă în clocot în ultimele etape. Mai ales că sunt încă jocuri delicate ale favoritelor la Bacău şi Târgovişte, plus că meciul decisiv are loc în Bucureşti. În condiţiile în care Blajul mai are doar 2 puncte în faţa garniturii Capitalei !

În ce ne priveşte, cum menţionam şi în ediţia trecută, meciurile din faza Play – Off a Campionatului Naţional al Diviziei A 1, în care se hotărăsc soarta titlului şi participarea în Cupele Europene, sunt, fără excepţie, dificile pentru sportivele antrenate de cuplul Segrt-Grbic.

Pe de–o parte, fiindcă favoritele la titlu – Alba Blaj şi C.S.M. Bucureşti – nu-şi pot permite paşi greşiţi în ultima linie dreaptă, pe de alta pentru că bronzul încă se joacă între Târgovişte şi Bacău şi, cel mai important, pentru că dorinţa reaprinsă a clubului Dinamo de a participa în Cupele Europene duce la un duel de miză şi uzură pentru un loc cinci pe care C.S.M. Lugoj nu a încheiat vreodată în istoria voleiului. Şi de care este acum aproape, cu condiţia să menţină un punct diferenţă faţă de bucureştence până la final.

Învinse în ultima etapă pe teren propriu cu acelaşi scor (0:3) – Lugojul de Târgovişte, Dinamo de Bacău – cele două grupări sunt despărţite în prezent de două puncte în favoarea voleibalistelor noastre. Ceea ce înseamnă că, dacă nu se vor înregistra mari surprize, lupta se dă în cele două întâlniri directe ce vor avea loc la Bucureşti (26 aprilie) şi Lugoj (4 mai).

Jocul din week-end desfăşurat în Sala Sporturilor între C.S.M. Lugoj şi C.S.M. Târgovişte ne-a arătat încă o dată că voleiul de mare performanţă, de care suntem atât de aproape, se clădeşte cu profesionalism şi seriozitate, cu suflet, dar în primul rând având la bază importante resurse financiare. Posesoare a unui buget acordat de Consiliul Local de peste 800.000 de Euro, gruparea dâmboviţeană dispune de un lot cu care, dacă pornea la drum din tur, se putea implica serios, cu şanse, chiar în lupta pentru titlu. Pe lângă consacratele internaţionale românce Calotă (Neaga) şi Trică, triunghiul central sârbesc Sredic-Djuric-Lakovic, libero-ul Pusic, campion al lumii cu Serbia şi în special cuplul Klisura – Alajbeg formează un nucleu impresionant, ce face ca sportive de valoare incontestabilă cum sunt Ozun-Jeremic, Ciocian, Bălae, Marciu-Breban sau Buterez să nu prindă terenul, nici măcar simbolic, pe finaluri de set.

În opoziţie, Lugojul trebuie să facă faţă nivelului ridicat cu puţinele opţiuni de schimbare la dispoziţie, în condiţiile unui lot mai diluat şi, în ultima perioadă, afectat şi de câteva probleme medicale. Cea mai notabilă fiind a Ivanei Dinic, cea care dădea siguranţă preluării din serviciu, cu cifre bune şi ca eficienţă în atac, indisponibilă  însă la meciurile cu CSM Bucureşti şi CSM Târgovişte. Sperăm însă, deşi problema pare a fi mai de lungă durată, ca ea să poată fi aptă la decisivele jocuri cu Dinamo. Pentru care şi adversarii au readus-o la echipă pe Alida Cioroianu, retrasă în două rânduri din lot !

A propos de adversarele la locul cinci (care trimite echipa în Challenge Cup), trebuie să spunem că Dinamo a refuzat două  propuneri ale Lugojului de disputare a jocului din Bucureşti la altă dată decât cea stabilită iniţial (10 aprilie), încheind prin a solicita F.R.Volei jucarea meciului la o dată mult mai târzie. Tertipul folosit – disputarea Turneului Final al C.N. de junioare la Tg. Mureş în perioada 10-14.04., acolo unde lotul alb-roşu trimite sportive cum sunt Artin, Kosinski, Bratu, Stan fără care – se spune – şansele de a învinge Lugojul scad considerabil, în condiţiile în care Dinamo dispune de Miclea, Iancu, Matei, Pârv, Radu, Cioroianu, Motroc, Ariton !! O fi, n-o fi, cererea a fost aprobată şi meciul amânat, cel mai probabil pentru 26 aprilie, data până la care Dinamo speră la recuperarea totală a căpitanului Cioroianu, re-reconvocat la datorie. Astfel că Diana Balintoni & co se vor deplasa în Capitală de la Târgovişte, unde evoluează în 24 aprilie, în compania echipei antrenată de Valerijan Luka.

În altă ordine de idei, după deplasarea ce urmează, 5-6 aprilie la Bacău, sportivele noastre nu pot efectua antrenamente şi disputa jocurile cu primele două echipe ale României, programate pe propriul teren în zilele de sâmbătă 13 aprilie (cu Blajul) şi 20 aprilie (cu C.S.M. Bucureşti), zile în care Sala Sporturilor găzduieşte întreceri de gimnastică şi lupte. Datele la care aceste meciuri au fost reprogramate:

C.S.M. LUGOJ – C.S.M. Volei Alba Blaj – luni, 15.04.,  orele 18,30

C.S.M. LUGOJ –  C.S.M. Bucureşti – joi, 18.04., orele 18,30

    

Etapa viitoare în Play-Off:

Ştiinţa Bacău  – C.S.M. Lugoj – C.S.M. Târgovişte (sâmbătă, 6 aprilie, orele 17,00)  

C.S.M Bucureşti  – Dinamo Bucureşti (sâmbătă, 6 aprilie, orele 16,30)

C.S.M. Târgovişte – C.S.M. Volei Alba Blaj (sâmbătă, 6 aprilie, orele 18,30)

                                                                                                            Dan H. BRUDIU

Volei junioare: C.S.Ş. Lugoj, înaintea turneelor finale!

Junioare I

Turneul final al Campionatului Național de volei – junioare se joacă între 10 şi 14 ale lunii aprilie, echipele ce iau parte la lupta pentru medalii fiind Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I Bucureşti, C.S.Ş. Bacău, Medicina Târgu Mureș, C.S.M. București, Dinamo București – campioana ediţiei trecute şi Clubul Sportiv Şcolar Lugoj (antr.prof. Dorin Horvath). Organizarea pe teren propriu a turneului a fost atribuită de F.R.Volei clubului universitar din Tg.Mureş.

Junioare II – cadete

Turneul final al campionatelor de cadete se va disputa în perioada 8-12 mai, la acesta luând parte câștigătoarele turneelor semifinale disputate în week-end-ul trecut. Numele lor: CSM București, Dinamo Bucureşti, Juvenil Brașov, Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I Bucureşti, Dacia Mioveni și Clubul Sportiv Şcolar Lugoj (antr.prof. Carmen Todros) – foto 1. Localitatea gazdă nu este încă stabilită.

 Speranţe

Se cunosc șase participante la turneul final ce are loc între 15 şi19 mai. Este vorba de CSS Bacău, CSS Târgoviște, CSM București B, CSV Craiova, CSS Sibiu și Bega Timișoara. Încă două grupări vor fi stabilite după disputarea turneelor semifinale 2, care vor avea loc în perioada 12-13 aprilie, la care iau parte ocupantele locurilor secunde plus cele mai bune două echipe de pe locurile 3 din turneele semifinale, adică: CSS Tulcea, Penicilina Iași, CSM București A, Juvenil Brașov, Bravol Brașov, Cetate Deva, Avram Iancu Ștei și CSŞ Lugoj (antr.prof. Carmen Todros).

Minivolei 

Echipa de minivolei a C.S.Ş. Lugoj (foto 2) – antr.prof. Dorin Horvath, a ratat calificarea directă în turneul final, la semifinala de la Braşov. Acolo unde, deşi a câștigat cele trei partide (3:2 cu Juvenil Volei Brașov, 3:2 cu CSS Blaj şi 3:0 cu LPS Cluj), micuţele sportive lugojene au ocupat poziţia a doua clasament, în urma gazdelor, calificate primele după înfrângerea cu 2:3 (cu punct) în faţa Lugojului şi două victorii de trei puncte, cu Blajul şi Clujul ! La fel ca în toate competiţiile disputate în România, departajarea fiind făcută, la număr egal de puncte, de raportul seturilor (8:3=2.66 fiind superior lui 9:4= 2.25), şi nu de numărul de victorii, aşa cum ar fi normal în faze finale, eliminatorii. C.S.Ş. Lugoj va juca în turneele semifinale 2 cu şanse pentru a lua totuşi parte la actul final al competiţiei. Succes !

                                                                                                          Dan H.BRUDIU

 

 

 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.