[Volei A1] Rămâne (doar) scorul: Agroland Timişoara – CSM Lugoj = 3:0 (25:19, 25:18, 28:26)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sala: Constantin Jude, Timişoara. Spectatori: cca 500.

Au evoluat:

Agroland Timişoara – R. Bacşiş, D. Balintoni, D. Cărbuneanu, A. Pîrv, A. Petra, A. Lakovic, M. Ozun (libero), D. Lupescu. Antrenor: Bogdan Paul.

C.S.M. Lugoj – I. Canea, A. Pintea, S. Shvanska, G. Bălae, A.Cveticanin, N. Jakic, A. Rotaru (libero), M. Stojanovic, D. Roman, S. Dascălu, N. Preda. Antrenor: Valerijan Luka

Au condus jocul: I. Buciu (Zalău), A. Suciu(Oradea), Observ. F.R.V.: Ion Buhăţel (Dej).

Atmosferă plăcută la start în fosta sală “Olimpia”, înconjurând istoricul eveniment al confruntării în premieră a două echipe timişene în elita voleiului românesc.

O grupare relativ nouă a Timişoarei cu un început foarte bun de campionat, ce urcă sigur spre un obiectiv ambiţios, lot în componenţa căruia se regăsesc câteva repere importante ale performanţelor lugojene din ultimii ani (Diana Balintoni, Daniela Lupescu, Bogdan Paul), contra prezentului voleiului de pe malurile Timişului, reprezentat de un grup complet modificat, în rândurile căruia  singurul nume comun este actualul căpitan, Ionela Canea. Cea care a trait din plin cei – deocamdată – şapte ani de performanţe la primul nivel, intern şi balcanic în perioada 2011-2018: trei locuri şase şi patru locuri şapte în A1, două turnee finale de Cupa României cu medalii de bronz, două participări în BVA Cup cu medalii de argint.

Un meci pentru care s-a încercat a se induce, din exterior, o nefirească presiune, care însă nu s-a manifestat, cu mici excepţii, în confruntarea sportivă dintre cele două team-uri. A fost în seara de sâmbătă o tribună gălăgioasă, dar frumoasă împărţită între suporterii celor două echipe, un arbitraj foarte bun, fair-play şi echilibru în teren şi pe băncile tehnice. Condiţii optime pentru volei de calitate, ceea ce s-a şi văzut în majoritatea timpului efectiv de joc.

Statutul de favorită al echipei-gazdă a fost finalmente confirmat, victoria grupării roş-negre neputând fi pusă la îndoială în condiţiile în care aceasta a dominat două treimi din joc, conducând permanent pe tabela de scor. Regretul nostru este că perioada în care CSM Lugoj a arătat foarte bine, setul trei, a fost pierdut dramatic la finish şi nu ne-a oferit ocazia de a reveni în meci, pentru orice alt deznodământ decât înfrângerea în trei seturi, cu scorul care – până la urmă – e singurul ce contează şi rămâne pe hârtie.

Deşi meciul a fost pregătit în amănunt şi în linişte, fără presiunea internă a unui meci cu totul special, tocmai zona în care mizam pe superioritate în faţa adversarelor a dus jocul într-o direcţie nefavorabilă nouă. Preluarea din serviciu, acolo unde libero-ul Rotaru şi secunzii Cveticanin şi Bălae au înregistrat procentaje foarte bune în meciurile anterioare în faţa unor oponenţi puternici (Blaj şi Bacău) a funcţionat dezastruos în cazul primeia şi mult sub nivelul normal în cazul extremelor. De aici şi dereglarea în mare procentaj a construcţiei jocului, acolo unde atacantele Jakic – 10 puncte, Cveticanin – 10, Bălae – 11 şi Shvanska – 12  au finalizat totuşi din situaţii de multe ori dificile. Din păcate, imposibilitatea folosirii ambilor centri în procentajul normal (Roman realizând doar două puncte, unul din blocaj) e unul din motivele diferenţei înregistrate în primele două seturi. Adăugând la imaginea meciului şi prestaţia consistentă a componentelor naţionalei Ariana Pîrv (13 puncte) şi Roxanei Bacşiş (12) şi jocul foarte bun al coordonatoarei Diana Balintoni, putem oferi una din explicaţiile succesului meritat al timişorencelor din week-end.

Un rezultat care, cu puţin noroc, putea fi mai bun (CSM Lugoj având minge de 2:1 la 24:23 în setul trei). Un meci greu înaintea altuia în care delegaţia lugojeană ţinteşte clar obţinerea de puncte şi un rezultat superior: joi, 2 noiembrie, de la orele 17.00, sportivele antrenate de Valerijan Luka dispută în Sala Dinamo o partidă cu mare miză în faţa unui adversar cotat la acelaşi nivel: Dinamo Bucureşti. Fără victorie în primele trei etape (eşecuri cu CSM Bucureşti, Agroland Timişoara şi CSM Târgovişte), e de aşteptat ca gazdele să încerce cu toate mijloacele obţinerea primelor puncte în clasamentul actualei ediţii de campionat. Acelaşi lucru însă îl vizează însă şi CSM Lugoj, în tentativa de a forţa declicul atât de necesar după trei meciuri în care au plecat cu şansa a doua. Bucureştencele au odihnit două jucătoare de bază în ultima deplasare de la Târgovişte şi le vor folosi probabil de la primul fluier la confruntarea cu Lugojul. Sperăm că veştile pe care vi le vom trimite din Capitală să fie cele pe care le aşteaptă susţinătorii voleiului.

În etapa a cincea, sâmbătă, 11 noiembrie, de la orele 18.30, CSM Lugoj întâlneşte în Sala Sporturilor Ioan – Kunst Ghermănescu gruparea Universitatea NTT Data  Cluj. Fiţi alături de grupul C.S.M. Lugoj !

Rezultatele etapei a treia:

ACS Agroland Timișoara – CSM Lugoj  = 3 : 0 (25:19, 25:18, 28:26)
CSM Târgoviște – Dinamo Bucureşti = 3 : 0 (25:19, 25:17, 25:9)
CSM Volei Alba Blaj – ACS Penicilina Iași = 3 : 0 (25:15, 25:8, 25:17)
CS Medicina Tg. Mureș – CSM Bucureşti = 0 : 3 (17:25, 13:25, 17:25)
Știința Bacău  – Universitatea NTT Data Cluj = 3 : 0 (25:17, 25:17, 25:23)

Dan H. BRUDIU

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.