Volei: C.S.M. Lugoj revine, oficial, la fileu

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

După ”Cupa Ardealul 2017”, competiţie desfăşurată între 5 şi 7 octombrie la Tg. Mureş şi încheiată pe poziţie secundă – după gazdele de la C.S.U. Medicina ce şi-au adjudecat trofeul – lotul de voleibaliste antrenat de Valerijan Luka au bifat un stagiu de pregătire de paisprezece întâlniri înaintea primului fluier al startului Diviziei A. Primă ligă a voleiului feminin care porneşte la drum în week-end, constituind al optulea an consecutiv al echipei la primul nivel. În ciuda schimbărilor masive în componenţa grupării, din care au plecat cinci sportive şi au apărut şase care să echilibreze situaţia, secţia de volei şi-a propus ca obiectiv păstrarea ştachetei de performanţă a acestor ani, respectiv o poziţie 7 sau superioară şi în noul sezon. Este, de altfel, borna pe care voleiul a atins-o în patru ediţii ale campionatului, în 2012, 2014, 2015 şi 2016. Cu performanţa clasării în primele şase formaţii în 2011, 2013 şi 2017, ultima oară cu participare în Play-Off.

Chiar la finalul perioadei de transferări s-a reuşit înrolarea în grup a sportivei Alexandra Andreea Pintea, băimăreancă ce evoluează pe postul de coordonator de joc şi aparţine clubului Ştiinţa Bacău, în vederea întăririi acestui compartiment considerat insuficient acoperit. Pintea (15. 04. 1990, 1,76 m) a evoluat în carieră la CSS Baia Mare, CSU Medicina Tg. Mureş şi C.V. Unic Piatra Neamţ, fiind convocată în câteva rânduri şi la acţiuni ale lotului reprezentativ.

Program extrem de dificil în primele etape ale sezonului oficial, în care C.S.M Lugoj întâlneşte, la Blaj, tripla campioană C.S.M Volei Alba (14 octombrie – etapa I), apoi pe teren propriu Ştiinţa Bacău (21 octombrie – etapa a II-a), urmând în etapele trei şi patru Agroland Timişoara (28 octombrie) şi Dinamo Bucureşti (4 noiembrie), ambele jocuri în deplasare.. În etapa a V-a, 11 noiembrie, la Lugoj are loc partida C.S.M. – Universitatea NTT Data Cluj. Prima parte a campionatului se încheie în 16 decembrie, cu etapa a zecea. În tur, meciurile au loc săptămânal, sâmbăta, fără etape intermediare, excepţiile putând apărea în cazul transmisiilor directe pe canalul Digi Sport. C.S.M. Lugoj va evolua pe teren propriu în Sala Sporturilor de la orele obişnuite, 18,30.

Lotul cu care staff-ul Valerijan Luka – Ugljesa Segrt – Vasile Canea debutează în ediţia 2017-2018 a campionatului în Divizia A 1: Ionela Canea, Gabriela Bălae, Adriana Rotaru, Daiana Roman, Natalia Preda, Alexandra Pintea, Svitlana Shvanska, Silvana Dascălu, Aleksandra Cveticanin, Nina Jakic, Monique Stojanovic, Bianca Albăstroiu, Alexandra Panţiru, Georgiana Popa şi Denisa Jucu. Fiţi alături de grupul CSM Lugoj!

Dan H. BRUDIU

Despre admin 6587 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.