Volei, perioada căutărilor (II)

Share Button

CSM Lugoj – ştiri de la sursă

♦ La această oră, componente confirmate ale lotului  în sezonul 2018-2019 sunt coordonatoarea Diana Balintoni, vechiul şi…noul căpitan al echipei, centrul sârb Nina Jakic, libero-ul Adriana Rotaru, centrul Dia-na Roman, coordonatoarea Bianca Albăstroiu, junioarele C.S.Ş. Lugoj Alexandra Panţiru şi Georgiana Popa. A fost reziliat de comun acord con-tractul cu Natalia Preda.

♦ Staff-ul tehnic nou este format din careul  Ugljesa Segrt, antrenor principal, Dragan Grbic – antrenor secund, Vasile Canea – preparator fizic şi Marko Stojanovic – statistician.

♦ Aşa cum vă informam şi în ediţia trecută, luna iulie este determinantă în  finalizarea căutărilor, negocierilor şi transferurilor unor sportive – soluţii pentru completarea posturilor vacante la această oră. E vorba de minimum cinci sportive: trei atacante pentru postul de secund (unde nu vor mai figura Gabriela Bălae şi Aleksandra Cveticanin) , un universal (În locul Svitlanei Shvanska) şi un centru care să poată fi folosit şi în zona universalului (pe poziţia Monicăi Stojanovic).  Se poartă în aceste zile discuţii cu sportive din ţară, iar în măsura în care acestea nu se pot finaliza se va încerca în zona externă accesibilă financiar. Vom reveni.

Valerijan Luka – la Târgovişte!   

♦ S-au clarificat lucrurile la C.S.M. Târgovişte, gruparea căreia voleiul lugojan i-a făcut multe probleme în ediţiile trecute de campionat. Cu două ediţii în urmă, echipa de lângă Turnul Chindiei a pierdut, odată cu meciul (1:3), medaliile de argint în Sala Sporturilor din Lugoj, iar în sezonul trecut cele două puncte cedate în Banat (de două ori 3:2) prilejuind pierderea cursei pentru bronz cu Bacăul în detrimentul echipei spaniolului Guillermo Naranjo! Care, se spunea, va continua pe banca tehnică a dâmboviţencelor şi în sezonul 2018-2019.

♦ Din informaţiile pe care le avem, mai sunt puţine zile până când va fi oficială numirea noului antrenor al clubului de volei târgoviştean, unul cu pretenţii sportive şi buget pe măsură. În urma câtorva runde de întâlniri cu factorii de decizie din municipiul – reşedinţă al Dâmboviţei, ex-antrenorul C.S.M. Lugoj Valerijan Luka a acceptat propunerea de a conduce voleiul de la C.S.M. Târgovişte în noul campionat, cu obiectiv  podiumul Diviziei A. În lot vor fi păstrate Diana Calotă, Alexandra Trică, Adina Roşca, Ramona Marciu-Breban, au fost cooptaţi doi centri străini de valoare care anul trecut au evoluat în România, un secund sârb cu C.V. remarcabil şi vor semna, în scurt timp, trei sportive românce, toate la final de contract cu echipele de provenienţă: Lorena Ciocian (Bacău), Gabriela Bălae (Lugoj) şi Mihaela Ozun (Agroland Timişoara).

♦ Achiziţii pe bandă rulantă la campioană şi vicecampioană, care vor furniza în acest an o luptă de mare intensitate la titlu în România. Spectaculoasă rocadă între Ioana Baciu (de la C.S.M. Bucureşti la C.S.M. Volei Alba Blaj) şi, în sens invers, Adina Salaoru, căpitanul echipei naţionale a României, care a ales, după cinci ani şi trei titluri cucerite cu Blajul, retragerea în… Capitală!

Dan H. BRUDIU

 

495

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.