Volei – perioada căutărilor (III)

Share Button

CSM Lugoj – ştiri de la sursă:

Zile hotărîtoare în construcţia noii echipe ce va reprezenta Lugojul în prima ligă, după ce formaţia Clubului Sportiv Municipal Lugoj a trimis cererea de înscriere în noul sezon competiţional în Divizia A 1. Tot în cursul săptămânii trecute, clubul a confirmat scris la Balkanic Volley Association participarea în Cupa Balcanică. Deocamdată nu se cunosc nici data, nici ţara care va găzdui ediţia 2018 a BVA Cup, organizată în ultimii doi ani în Turcia (2016) şi Bosnia (2017).

Intenţia secţiei de volei a clubului este ca luna iulie să fie ultima în care să se producă mutări la nivel de lot, în aşa fel încât startul pregătirilor – programat la început de august – să prindă împreună sportivele ce vor reprezenta Lugojul pe prima scenă.

Vă informam cu două săptămâni în urmă că posturile pentru care se caută soluţii sunt: trei atacante pentru postul de secund, un universal şi un al treilea centru, iar una dintre atacante să poată fi folosită şi ca variantă de rezervă a universalului. Posturi importante, descoperite prin revenirea la origine a sportivelor din străinătate care au evoluat în sezonul trecut la C.S.M. Lugoj sau prin plecarea (cazul Bălae) la alte echipe, la final de contract.

Iată că, la această oră, suntem în măsură să anunţăm perfectarea unor înţelegeri scrise cu trei sportive – două din străinătate, una din România, după cum urmează:

Nina Kocic (Serbia): universal, 25 ani, 1,84 m, 2017/18 la Nancy, în Franţa, acum doi ani a doua realizatoare din campionatul Serbiei la Dinamo Pancevo, echipă cu care a jucat şi finala Cupei Serbiei.

Elena Babic (Bosnia): secund/universal, 20 ani, 1,86 m, 2017/18 la Osijek, în Croaţia, doi ani căpitan al echipei naţionale de junioare şi tot doi ani MVP al campionatului naţional de junioare al Bosniei.

Alexandra Ioana Cauc: secund, 20 ani, 1,85 m, născută la Timişoara, în 2017/18 la Medicina Tg.Mureş în A1, club la care a evoluat ani buni la nivel de junioare, fiind căpitan al echipei campioane în 2016,  ex-componentă a loturilor  naţionale de junioare ale României.

În căutarea celor două poziţii deficitare încă, alături de sportivele rămase în lot din anul competiţional trecut (Jakic, Rotaru, Roman, Albăstroiu, Panţiru, Popa), la care se adaugă revenirea căpitanului Diana Balintoni, au apărut trei nume care, opinăm, vor fi plăcute surprize în sezonul ce urmează. Urmează, posibil, încă două, şi semaforul va fi verde pentru noul antrenor al trupei lugojene, Ugljesa Segrt, la primul său sezon ca principal la senioare în România. Vom reveni.

Dan H. BRUDIU

1084

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.