Zece sportivi de la Moto Extrem Lugoj au urcat pe podium la Campionatul Regional al Vestului

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Circuitul de motocros de pe Dealul Hezerișului a găzduit duminică prima etapă a Campionatul Regional al Vestului organizat la Lugoj. Nu mai puțin de 47 de piloți din patru județe: Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hundeoara au luat startul în competiție. Aceștia au fost împărțiți în șase categorii: hobby, amatori, veterani, profesioniști, minicros și maxicros. Clubul organizator, Moto Extrem Lugoj a dorit ca publicul să vadă toți sportivii în acține și a avut 20 de piloți participanți, dintre care jumătate au urcat pe podium.

A fost pentru prima dată când am organizat un Campionat Regional de Vest. A ieșit totul foarte bine, un număr de sportivi foarte mare, 47 de sportivi înscriși din patru județe. Federația a rămas uimită, nu a crezut că putem aduna din zona de vest chiar atât de mulți sportivi participanți. Sunt foarte bucuros că pe podium au fost aproape la toate categoriile sportivi de la Moto Extrem. A fost reușit și ca rezultate.  Jumătate din sportivii mei s-au clasat pe podium.  Vremea a ținut și ea cu noi, spectatori din belșug, deci eu consider că a fost o etapă foarte frumoasă”,  a declarat Liviu Jigmond, antrenor Moto Extrem Lugoj.

 La categoria hobby, Bakos Silver de la Moto Extrem a câștigat locul al III-lea, poziție pe care s-a situat și Valentin Ardelean, însă la categoria amatori. La veterani, Solyom Szilard a încheiat cursa al doilea. Categoria profesioniști a avut piesele de rezistență ale Lugojului pe primele două locuri, pe Mihai Stoichescu care a urcat, așa cum era de așteptat, pe prima treaptă, urmat de Vlad Roșu.

 Am avut mulți oameni care abia au așteptat să mă vadă în acțiune și mă bucur că am reușit să fac spectacol, împreună cu Vlad Roșu. Eu am luat-o ca un bun antrenament, am încercat să merg ca la o cursă adevărată. Am tras ca și cum eram cu cei mari și am câștigat”, a declarat Mihai Stoichescu, pilotul fanion de la Moto Extrem Lugoj.

 La categoria minicros, Lugojul a avut podiumul complet. Mark Zsoke-Eros, pe primul loc, Mark Luca Ioviță, pe poziția a II-a și Mark Szabo pe locul al III-lea.   Și la maxicros podiumul a fost populat de lugojeni. Liviu Jigmond a câștigat primul loc, urmat de David-Ilie Chivu. Evenimentulde pe Dealul Hezerișului s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Lugoj.

Alina DAMIAN

 

 

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.