Amintiri din Decembrie 1989: Interviu cu Doru Ursulescu, primul primar postdecembrist al Lugojului

Share Button

20 decembrie 1989 a fost ziua în care Lugojul s-a declarat al doilea oraş din România eliberat de sub dictatura comunistă. După 29 de ani, primul președinte postdecembrist al Consiliului Local Lugoj își deapănă amintirile.

– Domnule Doru Ursulescu, în curând se împli-nesc 29 de ani de la Revoluția din Decembrie 89. După cum se știe, ați participat activ nu numai la evenimentul în sine, dar și la instaurarea instituțiilor democratice lugojene de care era atâta nevoie după apariția vidului de putere creat de prăbușirea comunismului. Privind înapoi, fără mânie, ce ați reținut a fi important din realitatea acelor vremuri? A fost sau nu revoluție la Lugoj?
– Sigur că a fost revoluție la Lugoj. De fapt, revoluție a fost peste tot în țară. E drept că mai târziu ea a fost confiscată și multe din idealurile noastre de atunci nu s-au mai îndeplinit. Tradiția anticomunistă a Lugojului a favorizat ieșirea în masă a populației pe străzile orașului. Mulți dintre lugojeni au participat direct și la evenimentele de la Timișoara. Lugojenii știau precis ce s-a întâmplat acolo, așa că în seara zilei de 20 decembrie orașul clocotea de mânie. Comuniștii au fost nevoiți să dispară din fața mulțimii dezlănțuite și în locul lor s-a instalat o putere provizorie. În 22 decembrie 1989, dimineața, s-a format primul Consiliu Local din România. Așa am găsit noi atunci de cuviință să îl numim. Cei peste douăzeci de mii de lugojeni care au ieșit în stradă au creat o presiune imensă asupra vechilor structuri de conducere comuniste și un grup de inițiativă – printre care și subsemnatul – a transformat mișcarea de nemulțumire în revoluție. Cu toate că la Lugoj au fost pierderi umane din cauza unui incident nefericit provocat la o subunitate a armatei, totuși armata, prin neimplicare în reprimare, a contribuit substanțial la reușita revoluției lugojene. În zilele următoare, cu ajutorul armatei, s-a asigurat și ordinea în oraș.

– Vidul de putere creează de obicei dispute între revoluționari atunci când e vorba de ocuparea funcțiilor de conducere. Istoria este plină de astfel de exemple. Cum ați gestionat această situație?
– Nu putem vorbi de o luptă pentru putere! Participând la evenimentele de la Timișoara, încă din 17 decembrie, aveam o oarecare experiență în anticiparea evenimentelor și în organizarea maselor. În noaptea de 21 decembrie au fost tipărite aproximativ 200 de manifeste care au fost distribuite în marile întreprinderi lugojene. Ar trebui să se mai găsească la muzeul orașului câteva, precum și platforma-program a primului Consiliu Local. Platforma-program a fost scrisă de subsemnatul. Așa am devenit primul președinte de Consiliu Local din România. Eram, cum se zice astăzi, primarul orașului. Nu ne-am luptat între noi pentru putere. Situația era așa de tensionată încât nimeni nu-și dorea așa o responsabilitate. Pot afirma că, mai degrabă, a fost o fugă față de preluarea puterii. Aparatul de manipulare și dezinformare al vechiului regim funcționa cu abilitate. Zvonuri diverse propagate prin TVR aveau menirea de a descuraja. Frica la acea vreme era paralizantă – frica de securitate demola adesea avântul revoluționar. Consiliul Local format de subsemnatul în 22 Decembrie 1989, la ora 9,40, nu a rezistat nici până seara. O parte dintre membrii consiliului organizat ad-hoc au dispărut fără urmă, conform zicerii: fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă! Abia în 25 Decembrie 1989, în sfânta seară de Crăciun, după ce a fost publicată componența Consiliului Local în ziarul Drapelul, putem vorbi cu adevărat de existența lui.

– Au fost presiuni politice în luarea deciziilor pe plan local?
– Nu au fost presiuni politice, de altfel nici nu avea cine să le exercite. În consiliu erau prezenți doar lugojeni din toate straturile sociale. Nu am fost foarte mulți. Abia am acoperit necesarul de personal în structura minimă a Consiliului Local. Politica pe plan național era haotică. Democrația era încă în chinurile facerii.

– Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, ce nu ați mai face din punct de vedere politic?
– Dacă am da timpul înapoi, aș face la fel! Nu regret nimic, deși pericolul a fost imens. Au existat riscuri uriașe. Era în joc libertatea și, mai ales, viața noastră. Am fost frumoșii nebuni ai acelor vremuri, animați de o dorință imensă de libertate – libertate care, după câștigarea ei, nu prea am știut ce să facem cu ea. De fapt, toate țările din est, nu numai că nu au știut ce să facă cu libertatea, dar nici măcar nu au înțeles-o. Sper că generația tânără va conștientiza ce înseamnă libertatea, ce este economia liberă, care este rolul cetățeanului liber și mai ales cum ar trebui să votăm pentru atingerea acestor idealuri! Fără educație, cu specialiști cu false diplome, aceste deziderate nu se vor îndeplini și vom rămâne mereu ultima căruță a Europei.

„Sunt om de stânga, într-o țară în care
nu există nici stânga, nici dreapta!”

– De ce nu v-ați înregimentat politic și care vă este orientarea politică?
– Am încercat să mă „înregimentez”, dar în lipsa unor doctri-ne ale partidelor politice, doctrine care să fie respectate, este imposibil. Sunt om de stânga, într-o țară în care nu există nici stânga, nici dreapta! Există doar niște grupări, care își zic partide, în majoritatea acestor grupări e prezentă fosta nomenclatură sau urmașii acesteia. Aceste clanuri mafiote migrează disperate pe eșichierul politic, doar după voturi, fără a ține cont de realitățile economice și sociale. Nesocotirea acestor valori economice și sociale se răzbună, generând crize. Și ne târâm așa, la marginea Europei și a civilizației, cu mari neîmpliniri și cu o emigrație galopantă.

– Ce face astăzi omul Doru Ursulescu?
– Azi sunt apicultor, dar mă ocup și de cercetare. Lucrez la elaborarea unor noi tehnologii apicole în contextul schimbărilor climatice. Am reușit șă obțin un extract din plante, care, aplicat în peste cincisprezece stupine în țară și în străinătate, a salvat albinele de la dispariție. Produsul este finalizat și urmează brevetarea. În rest, ca tot românul, asist zilnic la un circ pe care unii îl numesc politică.

– Care este mesajul pe care doriți să-l adresați generației postdecembriste?
– Dacă ar fi să transmit un mesaj generației tinere, postdecembriste, acesta ar fi: să învețe mereu, să-și însușească cunoștințele civice pe lângă cele de specialitate, să voteze de fiecare dată în cunostință de cauză și nu mânați de instinctul de turmă.

– Ce mai regăsiți din idealurile revoluției în reali-tatea zilelor noastre?
– Îți spun un secret: noi, latinii, suntem idealiști și senti-mentali! Eu sunt latin, dar nu sunt idealist, realitățile sunt realități, uneori dure și deranjante. Am fost parte din cel mai fericit moment din istoria Lugojului, am participat la organizarea lui, parțial l-am condus, împreună cu o extraordinară echipă de anonimi și doar câteva nume cunoscute, unele din clandestinitatea anticomunistă. În martie 1990, a început dezastrul: un tovarăș a înfiin-țat FSN-ul. Noi nu am conștientizat pericolul. Tot ro-mânul trăia euforia libertății. Se devalizau magaziile în-treprinderilor lugojene, iar produsele erau vândute peste hotare. Revoluționarul s-a transformat în bișnițar. Banii câștigați au fost înghițiți curând de inflația galopantă și, nu în ultimul rând, de șmecheria CARITAS Cluj. În tot acest timp, în care poporul era ocupat cu găinării, politicienii și-au făcut de cap și toate idealurile noastre s-au transformat în ciumă. Și uite așa am ajuns la capitalismul de cumetrie! Realitatea momentului? Lumea s-a schimbat, vechile valori și ierarhia lor au dispărut. Suntem mai superficiali, mai digitalizați, mai informatizați, doar cu mici tangențe față de cultura și valorile imuabile ale acestui popor, mai puțin informați în plan real. Acum e la modă să fii cool, primează fake news-urile, consumăm droguri, votăm în necunoștință de cauză, suntem mari creștini, dar nu împărțim cu ceilalți bucata de pâine, într-un cuvânt, suntem occidentali! Am să închei cu o întrebare: mai citește cineva Anișoara Odeanu – Călător din noaptea de ajun? Las răspunsul pe seama cititorilor acestui interviu!

Dan TIMARU

2738

1 Comment

  1. „Nu ne-am luptat între noi pentru putere. Situația era așa de tensionată încât nimeni nu-și dorea așa o responsabilitate.”
    Nu doar ca mai indoiesc de cele afirmate, dar am fost martor in sala de conferinte (care da in balcon), la alergari in jurul mesei lungi si chiar salturi peste ea.
    Mai retin cel putin doua persoane care „se ofereau” sa fie conducatorii.
    Amicul meu din cauza asta a parasit balconul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.