Potopul de la Lugoj din anul 1912

Share Button

La mai puțin de doi ani de la Potopul din anul 1910, Lugojul avea să fie lovit din nou de o urgie diluviană. În zilele de 26-27 mai 1912, chiar de Rusalii, zăgazurile cerului s-au rupt, iar ploile abundente au făcut ca apele Timișului să iasă din nou din matcă, revărsându-se cu furie asupra orașului.

Reprezentanții administrației locale au fost din nou surprinși de calamitate, locuitorii rămânând fără apărare împotriva naturii dezlănțuite. Pagubelor materiale din domeniul privat și public, evaluate la aproape trei milioane de coroane, li s-au adăugat mai multe victime, între care doi militari de la unitatea de artilerie (T. Madincea, din Țela, și M. Lazu din Selciva), care au pierit la datorie, înghițiți de stihie, încercând să salveze viețile unor adolescenți de etnie bulgară (Todorof, Petrov, Deniev, Nedelcov, Stanev, Stögl și Ivanov), surprinși în grădinile bulgărești din Drumul Jabărului.

Apelul primarului, dr. Dimitrie Florescu, remis presei locale, făcea apel la solidaritate: „Mai mult de opt mii de cetățeni au rămas fără scut, și cei mai mulți dintre dânșii nu au nici măcar cu ce să se hrănească. Aceia care au fost scutiți de pagube prin providența divină sau pot suporta mai ușor paguba măruntă ce au suferit-o să adune ban de ban din belșugul lor, spre a scăpa din ruină pe cei ajunși la disperare”.

Au fost distruse 219 case particulare, 70 de stabilimente pentru muncitori, fiind dislocate aproape 1900 de familii sinistrate, totalizând peste 8.000 de persoane. Au fost acoperite de ape, care au compromis recolta, suprafețe întinse din Lugojul German și Lugojul Român. Au căzut pradă potopului așa-numitul Pod economic și puntea nouă din dreptul Teatrului Comunal (refăcută, după inundația din anul 1910, din beton armat).

Sinistrații au fost adăpostiți în Prefectură, în Palatul de Justiție, Palatul de Finanțe (actuala Primărie), în vechea berărie (proprietatea dr. George Dobrin), în locuința avocatului dr. Iuliu Rostás, în cazarma pompierilor, în saloanele Spitalului Orășenesc și în multe alte stabilimente private ale românilor, maghiarilor, germanilor, bulgarilor și evreilor lugojeni.

În raportul primarului erau menționați câțiva bravi cetățeni, autori ai unor fapte de eroism: „Nu pot să trec cu vederea a nu-mi ridica graiul de recunoștință și mulțumită pentru membrii Reuniunii Pompierilor Voluntari, apoi pentru Poliție, care împreună au dat mână de ajutor conducerii orașului și au mântuit, pe lângă periclitarea vieții lor, multe averi și vieți omenești.

Trebuie să accentuez că bravul muncitor de la Fabrica de Calapoade, Iosif Hager, a mântuit singur 17 persoane din gura morții, îl amintesc pe controlorul de vamă Ioan Buciu, factorul poștal Francisc Varga, muncitorul Ștefan Baloșan, sergenții de poliție Partenie Costa, George Petruț, av. dr. Richard Fischer, candidatul de avocat Elemér Marsovszky, comerciantul de cărbuni Moritz Friedmann, care, toți, cu cea mai mare abnegațiune și adevărat eroism, au luat parte la munca grea de salvare” („Drapelul”, XII, 59, 1912, 2).

Ajutorul pecuniar oferit de numeroși cetățeni, listele cu subscripții datorate unor comunități și instituții din localități învecinate au fost impresionante. După mai bine de o săptămână de întrerupere, „primele raze de lumină electrică s-au revărsat ieri seară asupra străzilor Lugojului rămase de la potop în întuneric. Zilele trecute am mai avut noroc cu luna, că de nu ne pierdeam în bezneala nopții. […] Văzând publicul lugojean lumina electrică pe străzi, s-a desprins spontan vorba: «Doamne, ajută!»” („Drapelul”, XII, 60, 3).

Constantin-T. STAN

Foto: arhiva Constantin-T. STAN

1

Be the first to comment

Lasă un răspuns